Premierul rus Dmitri Medvedev a declarat vineri că Moscova ar putea fi forţată să rupă relaţiile diplomatice cu Ucraina dacă criza legată de presupusul incident privind o incursiune ucraineană în Crimeea se va înrăutăţi, relatează Reuters.
Medvedev a menţionat posibilitatea unui astfel de demers după ce preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat Ucraina la începutul acestei săptămâni că ar fi încercat să comită atacuri teroriste în Crimeea, provincie ucraineană anexată de Moscova în urmă cu doi ani.
Ucraina neagă că ar fi încercat să trimită sabotori în Crimeea, notează Reuters.
Premierul rus a declarat că ruperea relaţiilor diplomatice cu Kievul reprezintă o opţiune, însă că nu a fost luată încă nicio decizie în acest sens.
Citește și: INTERZIS MINORILOR Cum a apărut vedeta la o piscină din București
'Nu aş vrea să se termine în acest mod, însă dacă nu există niciun alt mod de a influenţa situaţia, preşedintele ar putea probabil să ia o astfel de decizie', a spus Medvedev, în declaraţii postate pe site-ul guvernului rus.
Ucraina a respins la începutul acestei luni candidatul propus de Rusia pentru postul de ambasador la Kiev, după ce Mihail Zurabov, care a fost ambasador al Rusiei la Kiev în timpul protestelor antiruseşti, a anexării Crimeii şi a declanşării conflictului separatist în estul Ucrainei s-a retras în luna iulie. Decizia Kievului a fost interpretată de Rusia drept o încercare de a reduce relaţiile diplomatice între cele două ţări, notează agerpres.ro.
Citește și: Ai curajul să porți așa ceva? Cea mai nouă rochiță pentru femei / FOTO