Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rusia taie legăturile cu Vestul: Europa a dispărut dintre priorităţile noastre

ZF
Serghei Lavrov

Moscova a păstrat întotdeauna legătura atât cu Vestul, cât şi cu Estul, dar acum contactele cu Europa lipsesc dintre priorităţile Rusiei, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov într-un interviu televizat, conform TASS.

„Întotdeauna am lucrat cu Vestul, Estul, Nordul şi Sudul. Din momentul în care Occidentul a întrerupt toate contactele, am lucrat în mod obiectiv cu Estul, ca şi până acum. Extindem contactele cu Estul, ca întotdeauna. Dar în termeni absoluţi, aceste contacte sunt în creştere, în timp ce în termeni relativi Europa a dispărut dintre priorităţile noastre, desigur”, a declarat Lavrov joi, într-un interviu pentru postul NTV, cu ocazia Forumului Economic Internaţional de la Sankt Petersburg.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.