Republica Moldova a fost nevoită să instituie stare de alertă în sectorul energetic din cauza presiunilor exercitate de gigantul rusesc de gaze Gazprom la adresa guvernării proeuropene de la Chişinău, a declarat fostul consilier prezidenţial în domeniul energetic, Sergiu Tofilat, citat joi de media de peste Prut.
Rusia, prin intermediul gigantului de gaze Gazprom, şi-ar dori "să-i îngenuncheze pe moldoveni" pentru că la alegerile parlamentare de anul trecut au votat în majoritate pentru un partid proeuropean - Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) - şi nu pentru unul prorus, de aceea îi impune preţuri speculative la gaze, consideră Sergiu Tofilat, citat de Ziarul Naţional din Chişinău.
"Este un scenariu coordonat între Gazprom şi Inter RAO, cei care controlează Centrala termoelectrică Moldovenească (de la Cuciurgan/Transnistria)", a declarat Tofilat, expert în domeniul energetic, la Jurnal.tv.
"De la 1 octombrie, Gazprom ne-a trecut la preţuri speculative, preţuri spot, în timp ce noi, timp de 14 ani, am avut un contract cu preţuri de termen lung, legate de preţul la petrol, deci era o formulă de calcul. Gazprom acum s-a folosit de situaţie", consideră el.
În opinia sa, "Gazprom vrea acum să ne îngenuncheze şi să scoată din buzunarul nostru aproximativ 600-700 de milioane de dolari în plus, doar din motivul că la guvernare nu a ajuns un partid prorus, iar noi în continuare depindem de ei".
La rândul său, deputatul PAS, Radu Marian, a declarat că aprovizionarea Republicii Moldova cu energie electrică este o problemă mai veche, iar în condiţiile actuale, guvernul a fost nevoit să instituie stare de alertă în sectorul energetic.
"Este este o problemă moştenită de mult timp. Ea nu a fost rezolvată de zeci de ani. Această stare de alertă a fost anunţată pentru a mobiliza întreprinderile din domeniu, pentru a ne asigura că nu rămânem fără energie electrică sau gaze. Problema nu este neapărat că am putea rămâne fără gaze ori fără energie, problema este în preţ", a afirmat deputatul, citat de agenţia de presă locală NordNews.
"Toată lumea trebuie să înţeleagă asta. Suntem gata pentru toate scenariile", a afirmat Radu Marian, adăugând că guvernul este gata să compenseze anumite diferenţe, creşteri de preţuri pentru cetăţeni.
Comisia Naţională pentru Situaţii de Urgenţă a Republicii Moldova a decis miercuri instituirea stării de alertă în sectorul energetic, întrucât autorităţile moldovene nu au ajuns la un acord cu Gazprom în vederea livrărilor de gaze după 30 octombrie. Responsabilii de la Chişinău au declarat că nu vor admite semnarea unui nou contract cu Gazprom care ar conţine un preţ exorbitant pentru gazele naturale.
De asemenea, Chişinăul ia în calcul şi scenariul absenţei unui contract cu Gazprom, conform jurnaliştilor de la Ziarul Naţional.
Cu scopul de a evita o criză a gazelor, compania de stat Energocom a fost împuternicită să caute soluţii alternative de procurare a gazelor naturale şi deja are unele oferte, potrivit publicaţiei menţionate.
Rusia vrea 'să-i îngenuncheze pe moldoveni' pentru că au votat cu un partid proeuropean, susține un fost consilier prezidenţial
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

811
După o lună de război, ce a mai rămas din capacitățile militare ale Iranului?
811

17
Germania interzice consumul de alcool pentru copiii de 14-15 ani, chiar și sub supravegherea părinților
17

1.247
Imaginație sau strategie: Donald Trump declară că a câștigat războiul cu Iran, deși realitatea îl contrazice
1.247

1.695
O nouă alertă pentru NATO: A patra rachetă iraniană a fost interceptată deasupra Turciei
1.695

13
Ambasada SUA din Venezuela îşi reia activităţile după o întrerupere de şapte ani
13

1.907
Iranul ar putea recurge la arme mai periculoase decât rachetele tradiționale: Substanțele toxice provocă epidemii
1.907

27
Viza de Aur în Europa în 2026 - Cum se obține, prețuri și reguli în țări cheie
27

1.808
Iranul nu vrea negocieri: Propunerile de pace ale SUA sunt 'nerealiste, ilogice şi excesive' / Trump amenință cu distrugerea Insulei Kharg
1.808

54
Conflictul geopolitic constituie un nou şoc advers de ofertă pentru economia globală, declară guvernatorul Băncii Greciei
54

1.127
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
1.127

34
Conferinţă ministerială a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Yaounde s-a încheiat fără un acord, după patru zile de discuţii
34

121
În China se interzice utilizarea apartamentelor drept locuri de veci
121

95
Raport: Numărul cazurilor de hărţuire a creştinilor în Israel a crescut cu 63% în 2025
95
















Comentează