Rusul Daniil Medvedev a revenit în Top 10. Jannik Sinner rămâne pe primul loc

Autor: Anca Flondor

Publicat: 23-06-2025 13:13

Actualizat: 23-06-2025 16:13

Article thumbnail

Sursă foto: claytenis.com

Daniil Medvedev a revenit în top 10 în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti ATP), publicat luni, pe locul 9, după ce a urcat două trepte în urma finalei disputate duminică al Halle.

Italianul Jannik Sinner se menţine în fruntea ierarhiei, cu un avans de 1.130 de puncte faţă de spaniolul Carlos Alcaraz, campion în acest weekend la Queen's Club.

Alexander Zverev completează podiumul mondial, însă la distanţă (2.800 puncte) de Alcaraz, care este campionul en titre la Wimbledon.

Britanicul Jack Draper a revenit pe locul al patrulea, recâştigându-şi cele două locuri pierdute anterior.

Kazahul Aleksandr Bublik, campionul de la Halle, a făcut un salt de 15 poziţii în clasamentul mondial şi se află acum pe locul 30.

Finalist la Queen's, cehul Jiri Lehecka a urcat şi el cinci locuri şi se află acum pe 25.

Filip Cristian Jianu rămâne cel mai bine clasat român la simplu, chiar dacă este într-un regres continuu, coborând nouă locuri faţă de săptămâna trecut, până pe 231.

La dublu, Victor Cornea a coborât şi el şase locuri şi se află pe 123, riscând să-şi piardă statutul de cel mai bine clasat român în faţa lui Alexandru Jecan (151), potrivit AGERPRES.

Clasamentul ATP la simplu

1 (1). Jannik Sinner (Italia) 10.430 puncte

2 (2). Carlos Alcaraz (Spania) 9.300

3 (3). Alexander Zverev (Germania) 6.500

4 (6). Jack Draper (Marea Britanie) 4.650

5 (4). Taylor Fritz (SUA) 4.635

6 (5). Novak Djokovic (Serbia) 4.630

7 (7). Lorenzo Musetti (Italia) 4.140

8 (9). Holger Rune (Danemarca) 3.530

9 (11). Daniil Medvedev (Rusia) 3.420

10 (10). Ben Shelton (SUA) 3.170

......................................................

231 (222). Filip Cristian Jianu 247 puncte

349 (330). Cezar Creţu 142

356 (351). Nicholas David Ionel 140

368 (358). Gabi Adrian Boitan 131

508 (505). Dan Alexandru Tomescu 77

557 (555). Ştefan Paloşi 66

590 (602). Ştefan Adrian Andreescu 59

630 (629). Radu Mihai Papoe 51

651 (657). Sebastian Gima 48

...

Clasamentul ATP la dublu

1 (1). Marcelo Arevalo (El Salvador) 8.280 puncte

1 (1). Mate Pavic (Croaţia) 8.280

3 (3). Harri Heliovaara (Finlanda) 8.060

3 (3). Henry Patten (Marea Britanie) 8.060

5 (5). Kevin Krawietz (Germania) 6.515

6 (6). Tim Puetz (Germania) 6.425

7 (7). Marcel Granollers (Spania) 6.135

8 (8). Horacio Zeballos (Argentina) 6.135

9 (10). Jordan Thompson (Australia) 5.440

10 (11). Lloyd Glasspool (Marea Britanie) 5.140

..............................................................................

123 (117). Victor Cornea 639

151 (165). Alexandru Jecan 522

216 (242). Bogdan Pavel 331

329 (330). Cezar Creţu 185

...

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri