Premium
Premierul Viorica Dăncilă i-a răspuns pe 1 noiembrie prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene la scrisoarea în 18 puncte pe care acesta i-a transmis-o în legătură cu modificările aduse legislaţiei penale. Răspunsul Guvernului României a fost transmis la Bruxelles pe 1 noiembrie, sub forma unui document de 33 de pagini. „Adevărul” a intrat în posesia documentului şi vă prezintă răspunsurile la cele mai grave amendamente aduse legislaţiei penale, dar şi o serie de omisiuni pe care le-a făcut premierul.
Argumentul e discutabil. În Legea 78/2000 există, într-adevăr, un capitol privind infracţiuni specifice împotriva intereselor financiare ale UE, însă acesta vizează doar pe cei care au vocaţia să acceseze aceste fonduri. Astfel, sunt incriminate prezentarea de informaţii false în scopul obţinerii fondurilor europene sau folosirea acestora în alte scopuri decât cele declarate, precum şi diminuarea ilegală a resurselor ce trebuie virate Uniunii Europene.
ALERTĂ - Dan Andronic, audiat la DNA în dosarul lui Tăriceanu
Însă fondurile europene, chiar dacă sunt accesate în mod corect, nu sunt scutite de fraudă, prin comiterea unor altor infracţiuni, precum abuzul în serviciu, neglijenţa în serviciu sau delapidarea. Or aceste ultime infracţiuni sunt prevăzute în Codul penal şi au fost modificate masiv prin amendamentele asupra cărora cere explicaţii de Frans Timmermans.
În cazul noii definiţii a abuzului în serviciu, Frans Timmermans întreabă de ce beneficiul necuvenit obţinut în urma comiterii faptei se limitează doar la beneficii materiale, din moment ce directivele europene vorbesc de „beneficii de orice natură”, şi de ce, pentru ca fapta să fie infracţiune, beneficiarul trebuie să fie doar funcţionarul inculpat sau un membru apropiat de familie, şi nu un oricare alt terţ, cum prevedea legea până acum.
Dăncilă răspunde că abuzul în serviciu nu este o infracţiune de corupţie, ci e o infracţiune de serviciu, determinată de un raport de muncă, care poate fi sancţionată şi disciplinar sau contravenţional, şi doar cazurile grave să fie sancţionate penal. Premierul reiterează ideea că abuzul în serviciu nu are legătură cu combaterea fraudelor cu fonduri europene, care sunt incriminate în Legea 78/2000. Ea evită să spună de ce amendamentul s-a limitat doar la „beneficii materiale”, şi nu la „orice fel de beneficii” şi spune că eliminarea terţilor dintre beneficiari „vine ca o consecinţă firească a faptului că trebuie sancţionată obţinerea de foloase pentru sine şi pentru propria familie”. Dar nu spune de ce n-ar trebui incriminată obţinerea de foloase pentru oricine altcineva decât membrii familiei.
O altă infracţiune asupra căreia comisarul european cere clarificări este delapidarea. Acesta întreabă de ce, conform noilor amendamente, urmărirea penală se poate declanşa doar la cererea prealabilă a conducătorului instituţiei prejudiciate şi nu şi din oficiu, ca până acum.
Dăncilă răspunde că delapidarea nu este o infracţiune de corupţie, ci reprezintă diminuarea, prin fapta unui funcţionar, a patrimoniului pe care îl gestionează. Prin urmare, răspunde premierul, responsabilitatea gestionării patrimoniului revine conducătorului unităţii prejudiciate, care poate hotărî dacă există temei pentru o cercetare penală sau dacă se poate aplica doar o sancţiune administrativă sau disciplinară. Viorica Dăncilă omite însă să precizeze ce se întâmplă dacă delapidarea are loc cu asentimentul şefului de instituţie sau dacă cel care a comis delapidarea este chiar conducătorul instituţiei prejudiciate. Non-răspunsul standard Eliminarea unor categorii de persoane din definiţia funcţionarului public în sens penal a fost o altă problemă ridicată de Frans Timmermans. Este vorba de persoane care, deşi nu sunt angajate la stat, îndeplinesc prin lege servicii de interes public: notari, executori judecătoreşti etc. Aici, Viorica Dăncilă repetă non-răspunsul standard: interesele financiare ale UE sunt apărate prin prevederile speciale din Legea 78/2000.
Frans Timmermans chestionează şi motivele pentru care au fost reduse termenele de prescripţie, dincolo de care urmărirea penală încetează de drept. Răspunsul Vioricăi Dăncilă este de neînţeles. Aceasta spune că în noul Cod penal au fost reduse pedepsele la o serie de infracţiuni, dar au fost mărite termenele de prescripţie şi „s-a considerat că este normal ca şi termenele de prescripţie să fie reduse, pentru a se impulsiona activitatea de descoperire, sancţionare şi combatere a infracţiunilor”. Şi argumentează: „La acest moment, există un număr foarte mare de dosare care stau în nelucrare şi reprezintă ameninţări şi forme de şantajare pentru anumite persoane, cele mai multe dintre aceste dosare fiind extrem de sumare, neavând probe din care să rezulte săvârşirea unor fapte penale”.
Viorica Dăncilă nu oferă nicio statistică, nicio cifră pe care să-şi bazeze aserţiunile şi asta dintr-un motiv foarte simplu: modificările aduse legislaţiei penale nu au fost precedate de niciun studiu de impact, de nicio evaluare obiectivă. De altminteri, răspunsul Vioricăi Dăncilă abundă în asemenea tip de argumente, luate parcă de la televizor: justifică amendamentele prin evocarea unor presupuse practivi abuzive din partea parchetelor sau instanţelor, dar fără să indice anume cine a constatat aceste practici, amploarea lor şi efectul pe care îl produc.
De remarcat e faptul că Viorica Dăncilă a apărat toate cele 18 amendamente reclamate de către Frans Timmermans, inclusiv cele declarate ca fiind neconstituţionale.
