S-a anunţat noul clasament WTA. Pe ce loc este Simona Halep

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 31-08-2015

Actualizat: 31-08-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Românca Simona Halep se menține pe locul al doilea în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicității luni, la mare distanță de liderul Serena Williams și cu un avans de 95 de puncte față de rusoaica Maria Șarapova, care completează podiumul.

Irina Begu se află și ea în continuare pe locul 28, în timp ce Monica Niculescu (41), Alexandra Dulgheru (52) și Andreea Mitu (75) au coborât fiecare câte un loc.

La dublu, Irina Begu este cea mai bună reprezentantă a României, pe locul 49, o treaptă mai jos față de săptămâna precedentă, Raluca Olaru a coborât și ea un loc și e pe 53, în timp ce Monica Niculescu a pierdut o poziție, ajungând pe 61.

În ierarhia Road to Singapore, pentru Turneul Campioanelor, Simona Halep este în continuare a doua, după Serena Williams.

În clasamentul încasărilor din circuitul profesionist, Halep, cu 2,7 milioane dolari, se află pe locul al treilea, după Serena Williams (9,7 milioane) și Maria Șarapova (3,2 milioane).

Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Serena Williams (SUA) 12.721 puncte 
2 (2). Simona Halep 6.130 
3 (3). Maria Șarapova (Rusia) 6.035 
4 (5). Petra Kvitova (Cehia) 4.995 
5 (4). Caroline Wozniacki (Danemarca) 4.740 
6 (6). Lucie Safarova (Cehia) 3.800 
7 (7). Ana Ivanovic (Serbia) 3.500 
8 (8). Karolina Pliskova (Cehia) 3.335 
9 (9). Garbine Muguruza Blanco (Spania) 3.245 
10 (10). Carla Suarez Navarro (Spania) 3.190 
................................................................... 
28 (28). Irina Begu 1.676 
41 (40). Monica Niculescu 1.335 
52 (51). Alexandra Dulgheru 1.036 
75 (74). Andreea Mitu 780 
116 (116). Patricia Țig 513 
176 (176). Sorana Cîrstea 286 
184 (184). Ana Bogdan 274 
272 (270). Mihaela Buzărnescu 161 
281 (278). Alexandra Cadanțu 153 
308 (305). Cristina Dinu 133 
337 (335). Irina Maria Bara 115 
381 (407). Diana Buzean 90 etc.

Clasamentul WTA la dublu
1 (1). Sania Mirza (India) 9.355 puncte 
2 (2). Martina Hingis (Elveția) 8.975 
3 (3). Bethanie Mattek-Sands (SUA) 7.065 
4 (4). Elena Vesnina (Rusia) 7.050 
5 (5). Ekaterina Makarova (Rusia) 7.045 
6 (6). Lucie Safarova (Cehia) 6.626 
7 (7). Kristina Mladenovic (Franța) 5.035 
8 (8). Flavia Pennetta (Italia) 4.675 
9 (9). Cara Black (Zimbabwe) 4.615 
10 (10). Casey Dellacqua (Australia) 4.310 
............................................................... 
49 (48). Irina Begu 1.580 
53 (52). Raluca Olaru 1.495 
61 (60). Monica Niculescu 1.405

Clasamentul WTA Road to Singapore
1 (1). Serena Williams (SUA) 9.165 
2 (2). Simona Halep 4.895 
3 (3). Maria Șarapova (Rusia) 4.321 
4 (4). Lucie Safarova (Cehia) 3.213 
5 (5). Karolina Pliskova (Cehia) 2.950 
6 (9). Petra Kvitova (Cehia) 2.948 
7 (6). Angelique Keber (Germania) 2.900 
8 (7). Carla Suarez Navarro (Spania) 2.897 
9 (8). Garbine Muguruza Blanco (Spania) 2.759 
10 (12). Agnieszka Radwanska (Spania) 2.510 
.................................................................... 
29 (29). Irina Begu 1.274 
42 (42). Monica Niculescu 960 
43 (43). Alexandra Dulgheru 959 
79 (83). Andreea Mitu 590 etc.

Clasamentul încasărilor din circuitul WTA în 2015
1. Serena Williams (SUA) 9.792.645 dolari 
2. Maria Șarapova (Rusia) 3.285.949 
3. Simona Halep 2.771.675 
4. Lucie Safarova (Cehia) 2.540.782 
5. Garbine Muguruza Blanco (Spania) 2.400.651 
6. Petra Kvitova (Cehia) 1.700.126 
7. Carla Suarez Navarro (Spania) 1.508.537 
8. Ekaterina Makarova (Rusia) 1.495.843 
9. Timea Bacsinszky (Elveția) 1.425.147 
10. Agnieszka Radwanska (Polonia) 1.339.308 
..................................................................... 
32. Irina Begu 699.886 
48. Monica Niculescu 481.068 
73. Alexandra Dulgheru 306.329 
84. Andreea Mitu 280.747 etc.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri