S-a aprins RĂZBOIUL în estul separatist al Ucrainei: Cel puțin 8 victime în urma unor explozii / VIDEO

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 07-07-2017

Actualizat: 07-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Două explozii care au avut loc la un interval de o oră s-au soldat cu cel puţin un mort şi şapte răniţi, vineri, în centrul oraşului Lugansk, bastion al rebelilor proruşi în estul separatist al Ucrainei, au anunţat autorităţile locale, informează AFP.

'Astăzi, în jurul orei locale 15:30 (12:30 GMT), a avut loc o explozie. Poliţia crede că a fost un atentat. O femeie a murit şi alte cinci persoane au fost rănite', a declarat iniţial, pentru AFP, o purtătoare de cuvânt a republicii autoproclamate Lugansk, Alina Jivolup, scrie agerpres.ro.

Citește și: Incredibil! Ce pensie alimentară primește Eba de la tatăl copiilor săi

O a doua explozie s-a făcut auzită o oră mai târziu, la câteva zeci de metri de prima, în apropiere de sediul guvernului local. Potrivit Alinei Jivolup, această a doua explozie s-a soldat cu doi răniţi.

Totodată, potrivit lui Andrei Marociko, purtător de cuvânt al aşa-zisului minister separatist al apărării, citat de agenţiile de presă ruse, persoana ucisă în prima explozie era un ofiţer al serviciului medical al forţelor separatiste, iar primii cinci răniţi erau civili.

Citește și: Dezvăluiri incendiare! Cum a reușit Dragnea să controleze un serviciu secret

El a adăugat că explozia a fost provocată de o 'încărcătură explozibilă umplută cu piese de metal, depusă într-o pubelă' şi a asigurat că 'autorităţile republicii iau măsurile necesare pentru a desfăşura o anchetă'.

Ucraina este pradă, din 2014, unui conflict armat în estul ţării, între separatiştii proruşi şi forţele pro-Kiev, conflict care a făcut până acum peste 10.000 de morţi. În pofida instaurării mai multor armistiţii, confruntări sângeroase au în continuare loc de-a lungul liniei frontului.

Citește și: Sorin Grindeanu, lovitură de proporții pentru Daddy Dragnea

În teritoriile separatiste, atacuri şi atentate i-au decimat pe liderii militari şi politicienii locali, autorităţile separatiste acuzând serviciile secrete ucrainene, în timp ce Kievul afirmă că este vorba de reglări de conturi între comandanţi de război ai rebelilor.

În august 2016, preşedintele republicii autoproclamate Lugansk, Igor Plotniţki, a supravieţuit exploziei unei bombe ce conţinea în jur de 15 kilograme de trinitrotoluen.

Citește și: Șocant! S-a descoperit adevărata cauză a declanșării maladiei Alzheimer .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri