Președintele României, Nicușor Dan, îl critică voalat pe Ilie Bolojan și admite că există erori în pachetele de măsuri fiscale adoptate de Guvern. Nicușor Dan îi transmite lui Ilie Bolojan că aceste erori trebuie remediate începând cu 1 ianuarie 2027.
Până recent, Nicușor Dan evita atacurile la adresa măsurilor premierului Ilie Bolojan, dar în ultima perioadă a început să critice Guvernul. Nicușor Dan se arată din ce în ce mai des nemulțumit de Ilie Bolojan semn că s-a cam terminat luna de miere a premierului.
„Este un moment din care trebuie să ieșim, pentru că altfel economic pentru toată lumea va fi mult mai complicat. Când iei măsuri sub presiunea timpului mai comiti și erori. Aceste posibile erori le vom rectifica începând cu ianuarie 2027", a explicat Dan.
Recent, Nicușor Dan îi transmitea lui Ilie Bolojan că nu merge doar cu tăieri și trebuie să vină cu un pachet de măsuri fiscale pentru redresarea economiei.
„Economia României trebuie să înceapă să se relanseze. Numai că, pentru asta, avem nevoie de o strategie pe care nu o avem, ca să fim foarte realiști, și avem nevoie de efortul dumneavoastră, pe care diplomația noastră nu a fost obișnuită să îl facă”, a spus Nicușor Dan la reuniunea diplomaților.
Nicușor Dan anunță 2 ani grei pentru toți românii
Președintele a subliniat că ultimele patru luni din 2025 și întreg anul 2026 vor pune la încercare populația română, dar a oferit și vești pozitive privind economia.
„Vestea bună este că în iulie Fitch ne-a păstrat ratingul BBB-, iar în august Standard & Poors ne-a menținut ratingul BBB- cu perspectivă negativă, dar a conservat nivelul de dinainte să vedem amploarea fiscală", a precizat Dan, adăugând că așteaptă și decizia Moody's din septembrie.
Referitor la stabilitatea guvernului Bolojan, președintele a avertizat că, în contextul în care toate partidele pro-occidentale sunt la putere, „nu prea mai ai rezervă" și responsabilitatea tuturor este ca acest cabinet să reziste cât mai mult timp.
Comentează