S-a dat drept femeie pe internet și a șantajat zeci de persoane: patru inculpați trimiși în judecată

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 17-10-2025 19:41

Actualizat: 17-10-2025 21:00

Article thumbnail

Sursă foto: jurnalul.ro

Un bărbat care s-a dat drept femeie pe internet a șantajat apoi cu publicarea unor fotografii sau discuții 91 de persoane. Patru persoane au fost trimise în judecată în acest caz de șantaj și proxenetism.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, procurorul de caz a finalizat joi cercetările într-un dosar penal având ca obiect infracțiunile de șantaj în formă continuată și proxenetism în formă continuată, fiind dispusă trimiterea în judecată a 4 inculpați, cercetați în stare de arest preventiv.

Inculpatul L.S.K., în perioada 25 mai 2024 - 23 aprilie 2025, folosindu-se de identități feminine asumate în mediul online, a intrat în contact cu 91 de persoane vătămate prin intermediul unei platforme de anunțuri destinate prestării de servicii sexuale.

Procurorii arată că, în momentul în care persoanele vătămate refuzau să mai beneficieze de serviciile sexuale oferite sau doreau să înceteze comunicarea, cu ocazia unor convorbiri telefonice și prin intermediul aplicației WhatsApp, le-a constrâns pe acestea să îi remită diferite sume de bani cu titlu de „deranj”, amenințându-le că, în caz contrar, va posta în mediul online aspecte compromițătoare pentru acestea, precum numărul de telefon, fotografia și orientarea sexuală sau chiar va comunica atare informații membrilor de familie ai victimelor.

91 de persoane vătămate

Au fost probate 93 de acțiuni distincte de șantaj, în cazul uneia dintre cele 91 de persoane vătămate reținându-se trei acțiuni distincte.

Inculpatul a beneficiat, în cazul tuturor acțiunilor de șantaj, de sprijinul complicelui O.A.S., partenerul său de viață, care, în aceeași perioadă, i-a sprijinit activitatea infracțională prin aceea că i-a pus la dispoziție adresa de e-mail personală, datele cardurilor personale și ale aplicațiilor bancare – pentru a posta anunțuri pe platformă, cu ajutorul cărora autorul urma să ajungă la persoanele vătămate, conturile bancare personale, unde a încasat diferite sume de bani provenite din comiterea infracțiunilor de șantaj, mai multe telefoane și cartele SIM, a oferit constant sfaturi despre cum să își organizeze activitatea infracțională și cum să evite tragerea la răspundere penală.

De asemenea, unele dintre cele 93 de acte materiale au fost comise de L.S.K. în calitate de coautor, împreună cu inculpatul R.F. Separat de actele comise împreună cu L.S.K., inculpatul R.F. a comis două acțiuni de șantaj într-o manieră identică în datele de 28 noiembrie 2024 și 29 noiembrie 2024.

În cazul a 5 din cele 6 acțiuni de șantaj, inculpatul R.F. a beneficiat de sprijinul complicelui B.A., partenerul său de viață de la acel moment.

În total, persoanele vătămate au remis celor 4 suma de 69.139 lei.

Inculpații au fost trimiși în judecată

Distinct de acțiunile de șantaj, inculpații O.A.S. și B.A. au fost trimiși în judecată și pentru comiterea infracțiunilor de proxenetism, chiar partenerii lor de viață fiind persoanele vătămate. Astfel, în perioada 25 mai 2024 – 20 aprilie 2025, prin activități distincte și repetate, inculpatul O.A.S. a înlesnit practicarea prostituției în diferite orașe de pe teritoriul României de către persoana vătămată L.S.K., persoană transsexuală la acel moment. De asemenea, în acea perioadă, inculpatul O.A.S. a beneficiat de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către persoana vătămată, în cuantum de aproximativ 82.250 lei.

Totodată, în perioada 8 iunie 2024-11 decembrie 2024, inculpatul B.A. a înlesnit practicarea prostituției în diferite orașe de pe teritoriul României de către persoana vătămată R.F., persoană transsexuală la acel moment. Inculpatul

B.A. a beneficiat de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către R.F., în cuantum de aproximativ 45.500 lei.

Rechizitoriul, însoțit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 5 București.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri