Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

S-a deschis anchetă administrativă la Penitenciarul Focşani după ce un deţinut s-a urcat pe acoperiş

alerta

Conducerea Penitenciarului Focşani a demarat o anchetă administrativă după ce un deţinut a urcat pe acoperişul instituţiei, protestând mai bine de jumătate zi faţă de o decizie judecătorească. Reprezentanţii închisorii vor să afle cum a fost posibil ca bărbatul să înşele vigilenţa gardienilor şi să escaladeze acoperişul, unde a rămas peste 15 ore.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Focşani, Georgeta Gură, deţinutul s-a urcat pe acoperişul închisorii în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 1.00. ”În data de 18.04.2018, în jurul orei 00.50, un deţinut din cadrul Penitenciarului Focşani, condamnat definitiv la pedeapsa închisorii de 1 an şi 983 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului şi arestat preventiv pentru furt calificat, recidivist, s-a urcat pe acoperişul unei secţii de deţinere. Evenimentul a fost imediat sesizat de către agenţii care executau serviciul de pază în posturile de pază ale unităţii. La faţa locului s-a deplasat o echipă multidisciplinară pentru a purta negocieri cu deţinutul şi pentru a-l convinge să renunţe la gestul său. Deţinutul şi-a motivat gestul invocând aspecte cu privire la situaţia sa juridică, cât şi la desfăşurarea procesului penal aflat pe rolul Judecătoriei Focşani. ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Focşani.

Bărbatul nu a coborât de pe acoperiş deşi o echipă din cadrul închisorii a discutat în permanenţă cu el, în încercarea de a-l convinge să renunţe la gest. Conform prevederilor legale în vigoare, aU fost înştiinţate judecătorul de supraveghere a privării de libertate, Poliţia Municipiului Focşani şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani.

Conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului”, a mai transmis purtătorul de cuvânt Georgeta Gură. Bărbatul care s-a urcat pe acoperişul Penitenciarului Focşani este un cunoscut spărgător de locuinţe, care a comis infracţiuni în judeţe precum Vrancea, Buzău, Galaţi şi Ialomiţa. Cel mai mare prejudiciu produs în urma unei spargeri se ridică la 150 de mii de euro, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.