Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

S-a format noua majoritate din Republica Moldova

Partidul Liberal Democrat al Republicii Moldova (PLDM), Partidul Democrat (PDM) şi Partidul Liberal (PL) au convenit asupra creării unei majorităţi parlamentare pro-europene.

Decizia a fost luată în urma unei întrevederi care a avut loc între preşedinţii celor trei formaţiuni politice, Vlad Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu, potrivit serviciului de presă al PLDM şi PL.

În acelaşi timp, au fost create grupuri de experţi formate din reprezentanţi ai celor trei partide, care vor începe elaborarea Programului de guvernare pentru următorii patru ani, scrie Agerpres.

În urma procesării a 100% din voturile cetăţenilor moldoveni exprimate în timpul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, Partidul Socialist al Republicii Moldova (PSRM) s-a clasat pe locul întâi, cu 20.51%, iar PLDM s-a clasat, la o foarte mică distanţă, pe locul doi, obţinând 20.16% din voturi.

De asemenea, alte trei partide au intrat în parlament: Partidul Comuniştilor al Republicii Moldova (PCRM), care a întrunit 17.48% din sufragii, PDM - cu 15.80% din voturi, şi PL - care a obţinut 9.67%.

Astfel, partidele declarate proeuropene au obţinut 55 de mandate, iar cele proruse - 46 de mandate

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.