Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

S-a încheiat ultima etapă a fuziunii PLDM cu PUN. Formațiunea politică condusă de Vlad Filat are patru vicepreședinți noi

perchezitii pldm

S-a încheiat ultima etapă a fuziunii Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) cu Partidul Unității Naţionale (PUN). Duminică, 17 septembrie, în cadrul ședinței Consiliului Politic Naţional al PLDM a fost aprobat contractul de fuziune al celor două formațiuni politice.

Tot în cadrul ședinței au fost aleși încă patru vicepreședinți ai PLDM, aceștea devenind: Iulian David, Lidia Sanduleac, Sergiu Burlacu și Ruslan Verbițchi, relatează Ziarul de Garda citat de Rador.

„(…) În cadrul ședinței s-a făcut și o evaluare a pregătirii partidului pentru alegerile locale. PLDM a decis să se implice plenar în scrutinul electoral, dat fiind importanța acestuia pentru oameni, pentru țară, iar sloganul partidului va fi: Moldova cu oameni! Moldova pentru oameni!

De asemenea, în cadrul ședinței s-a aprobat contractul de fuziune al Partidului Liberal Democrat din Moldova cu Partidul Unității Naţionale, acesta fiind ultima etapă a fuziunii celor două partide”, se spune într-un comunicat al PLDM.

Fostul premier Vlad Filat a fost reales pe 2 iulie în calitate de președinte al PLDM pentru următorii patru ani. Decizia a fost luată în cadrul Congresului X Extraordinar al formațiunii politice.

Vlad Filat a ajuns după gratii pe 15 octombrie 2015, după ce a fost condamnat la nouă ani de detenție, prin sentința Judecătoriei Chișinău din iunie 2016, rămasă definitivă prin hotărârea Curții Supreme de Justiție din februarie 2017. Pentru că pe numele lui Filat mai erau dosare penale în instrumentarea Centrului Național Anticorupție și a Procuraturii Anticorupție, acesta nu a fost dus să-și execute pedeapsa în Penitenciarul de la Lipcani, unde sunt deținuți condamnații care au ocupat anterior funcții publice. El a rămas în Chișinău, încarcerat în Penitenciarul nr. 13.

În timp ce își executa pedeapsa, Filat s-a adresat la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO), reclamând condițiile inumane de detenție din Penitenciarul nr. 13, dar și încălcarea dreptului la libertate și siguranță din cauza lipsei temeiurilor de aflare în arest preventiv pe perioada judecării cauzei sale sau încălcarea dreptului la viața privată.

Eliberarea din detenție a fostului premier Vlad Filat după ce a ispășit patru ani, o lună și două săptămâni din pedeapsa de nouă ani aplicată anterior, a provocat un ping-pong de acuzații între taberele politice de la Chișinău. Încheierea prin care Filat a fost eliberat din închisoare a fost pronunțată în dup amiaza zilei de 3 decembrie 2019, de către judecătorul de instrucție, Victor Rățoi. Același judecător, pe 15 octombrie 2015, aplicase, pentru prima dată, mandat de arestare pe numele lui Filat.

Pe 31 ianuarie 2023, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a admis parțial plângerea politicianului privind lipsa de publicitate în cadrul procedurii penale. Astfel, statul urma să-i plătească fostului premier Vlad Filat 7 500 de euro cu titlu de prejudiciu moral. După publicarea hotărârii CtEDO, fostul premier Vlad Filat a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că a așteptat „acest moment de 7 ani și 4 luni”: „Atât a trecut din momentul în care a avut loc acel complot, pe 15 octombrie 2015”, a spus Filat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.