Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

S-a închis sezonul de schi la Poiana Braşov - S-au înregistrat peste 1,7 milioane treceri prin turnichete şi peste 450 de intervenţii Salvamont

extravita.ro
poiana brasov

S-a închis sezonul de schi la Poiana Braşov - S-au înregistrat peste 1,7 milioane treceri prin turnichete şi peste 450 de intervenţii Salvamont

Primăria Braşov anunţă, luni, că sezonul de iarnă a fost închis în Poiana Braşov, în condiţiile deteriorării pârtiilor, pe fondul temperaturilor ridicate din această perioadă. În total s-au înregistrat peste 1,7 milioane treceri prin turnichete şi peste 450 de intervenţii Salvamont.

”Duminică, 31 martie, a fost ultima zi în care schiorii şi snowboarderii s-au mai putut bucura de pârtiile din Poiana Braşov. Temperaturile ridicate din ultimele zile, când s-au înregistrat şi 20 de grade în partea superioară a masivului Postăvarul, au făcut ca zăpada să se topească într-un ritm accelerat, astfel că nu mai ofereau condiţii optime pentru schi. Domeniul schiabil din Poiana Braşov a rămas opţiunea preferată de către braşoveni şi turişti, datorită calităţii şi dimensiunii pârtiilor, diversităţii gradelor de dificultate, sistemului de transport pe cablu. Acest fapt este confirmat şi de numărul de schiori şi snowboarderi care au ales Poiana Braşov, înregistrându-se un total de 1.719.248 de treceri prin turnichete”, indică datele analizei preliminare realizate de Primăria Braşov cu privire la sezonul de schi 2023 – 2024.

Acest sezon a început în 30 noiembrie şi a durat 123 de zile, cu peste o lună faţă de sezonul trecut.

”Practic, în istoria cunoscută a Poienii Braşov este sezonul care s-a deschis cel mai repede, dar care a presupus un efort foarte mare pentru menţinerea pârtiilor, având în vedere numărul mare de zile cu temperaturi pozitive, cu puţine ninsori, în care pregătirea domeniului schiabil s-a bazat pe producerea de zăpadă artificială (42 de zile cu temperaturi sub – 4 grade)”, informează, într-un comunicat, municipalitatea.

Proiectul Primăriei ”Miercurea braşovenilor”, prin care localnicii au beneficiat de reduceri considerabile la transportul pe cablu în zilele de miercuri a adus mai mulţi schiori şi snowboarderi în timpul săptămâni pe pârtiile din Masivul Postăvaru, comparativ cu sezonul trecut. Dacă miercuri, 1 februarie 2023 s-au înregistrat 19.801 treceri prin turnichete, anul acesta în 31 ianuarie s-au înregistrat 29.531 de treceri, iar în 24 ianuarie au fost 35.005 treceri prin turnichete.

În acest sezon s-au produs 428.546 de metri cubi de zăpadă artificială în cele 42 de zile cu o temperatură medie de producţie de -6,7 grade Celsius în care au funcţionat instalaţiile, dintre care în 12 zile s-a produs zăpadă 24 de ore din 24. Prima zi de producere a zăpezii artificiale a fost în 18 noiembrie 2023, iar ultima zi în care tunurile de zăpadă au fost puse în funcţiune a fost 19 martie 2024.

În sezonul de schi 2023-2024, Serviciul Public Local Salvamont Braşov a fost solicitat să intervină în 446 de cazuri, implicând 460 de persoane care s-au accidentat, rătăcit sau a trebuit să fie evacuate. Conform reprezentanţilor Serviciului Salvamont, din cele 460 de persoane, 156 au fost predate echipajelor de la ambulanţă pentru a fi duse la spital.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.