Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

S-a lansat harta interactivă a celor 100 de locuri 'musai de vizitat' în Poarta Transilvaniei

bistriteanul.ro
bistrita nasaud

Judeţul Bistriţa-Năsăud, care se promovează turistic sub brandul Poarta Transilvaniei, are, de luni, o hartă interactivă cu 100 de obiective ''musai de vizitat'' de către cei care ajung pe aceste meleaguri, dar şi de bistriţeni.

Proiectul a fost implementat cu sprijinul voluntarilor Centrului Europe Direct Bistriţa-Năsăud şi al altor parteneri, iar lansarea oficială a hărţii interactive a avut loc, luni după-masă, la Castelul Teleki din localitatea Posmuş, monument istoric reabilitat anul acesta cu fonduri europene, potrivit Agerpres.

Harta interactivă poate fi consultată AICI.

''Este vorba despre un proiect pe care l-am început în urmă cu exact un an, este vorba despre cele 100 de locuri musai de vizitat în judeţul Bistriţa-Năsăud, acasă, în Poarta Transilvaniei. Este un proiect iniţiat de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi implementat prin intermediul Centrului de voluntariat european, care funcţionează în cadrul Europe Direct Bistriţa-Năsăud, în parteneriat cu Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) - extensia Bistriţa, ADI ''Turism în Bistriţa-Năsăud'', Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud şi o serie de cadre didactice'', a declarat coordonatorul Centrului Europe Direct, Elena Bărbos.

Descrierea celor 100 de obiective ''musai de vizitat'' s-a făcut cu sprijinul studenţilor de la specializarea geografia turismului, care au gândit o punere în valoare în special a obiectivelor aflate pe rutele de acces către Maramureş şi Bucovina, dar şi spre Cluj sau Mureş.

Directorul extensiei Bistriţa a UBB, Andras Barta, a spus că un astfel de proiect era necesar, pentru că, deşi există potenţial turistic, Bistriţa-Năsăud nu a ţinut pasul şi în ceea ce priveşte promovarea în acest domeniu.

''La cererea Consiliului Judeţean şi a Centrului Europe Direct, am contribuit la descrierea celor 100 de obiective din judeţul Bistriţa-Năsăud. De ce nevoia, în anul 2022, de o redescriere a obiectivelor şi de o rearanjare a lor? Noi, ca judeţ, ca microregiune, fiind la interferenţa cu alte două regiuni istorice, Bucovina şi Maramureş, fiind căi de acces prin judeţul nostru către cele două regiuni istorice, am rămas un pic în urmă - nu ca număr de obiective, ca potenţial turistic, am rămas în urmă în promovarea obiectivelor turistice la nivel zonal, regional. Fiind o cale de acces din Transilvania către cele două regiuni istorice, pe acelaşi concept de Poarta Transilvaniei, am ales să delimităm mai multe porţi de acces în judeţul Bistriţa-Năsăud. (...) Am ţinut cont de toate obiectivele turistice, cultural-istorice, cultural-religioase, obiective naturale, deci de întregul potenţial'', a explicat Barta.

În lista celor 100 de obiective care nu trebuie ratate în judeţul Bistriţa-Năsăud se află staţiunile Colibiţa, Băile Figa şi Sângeorz-Băi, centrul istoric al municipiului Bistriţa, care include Biserica Evanghelică veche de aproape opt secole, Turnul Dogarilor şi pasajele şi clădirile medievale, parcurile naţionale din Munţii Rodnei şi Munţii Călimani, Pasul Tihuţa, castelele Teleki de la Posmuş şi Comlod, castelul Bethlen de la Arcalia, ruinele Cetăţii Ciceului, Cascada Cheilor de la Cormaia, mai multe rezervaţii naturale, opt biserici de lemn, 12 mănăstiri, bisericile evanghelice din zonele locuite în trecut de saşi, muzee şi casele memoriale ale lui Liviu Rebreanu, George Coşbuc, Andrei Mureşanu şi Ion Pop Reteganul, pădurile din jurul municipiului Bistriţa, herghelia Beclean, podurile din lemn de la Coşbuc şi Ilva Mare, precum şi castrul roman de la Ilişua.

Harta interactivă poate fi consultată pe site-ul bnpoartatransilvaniei.ro, fiecare obiectiv având menţionate date legate de localizare, acces şi istoric.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.