S-a născut o polemică aprinsă în Europa: 9 state se opun cu vehemență planurilor FMI de a reveni în Rusia

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 14-09-2024

Actualizat: 13-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: livemint.com

Nouă state europene se opun vehement planurilor Fondului Monetar Internaţional (FMI) de a relua misiunile în Rusia, transmite Reuters, conform Agerpres.

După ce Moscova a invadat Ucraina în februarie 2022, FMI a oprit consultările sale anuale cu Rusia. Dar în 2 septembrie, Aleksei Mozhin, directorul executiv FMI, a afirmat pentru Reuters că Fondul Monetar Internațional va relua consultările online în 16 septembrie, iar până la 1 octombrie va avea loc o vizită a unei delegaţii FMI la Moscova, pentru întâlniri cu oficialii ruşi.

„Vrem să exprimăm nemulţumirea noastră profundă faţă de astfel de planuri ale FMI”, se arată în scrisoarea adresată şefului FMI, Kristalina Georgieva, de miniştrii de Finanţe din Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Suedia, Islanda, Danemarca, Norvegia şi Polonia, consultată de Reuters.

"Ce recomandări vrea să facă FMI Rusiei la finalul consultărilor? Cum să gestioneze mai bine o economie de război?", a spus un oficial de rang înalt din zona euro.

În scrisoare se arată că Rusia, ca ţară agresoare, nu ar trebui să beneficieze de consilierea FMI, iar, dacă instituţia merge mai departe cu planurile sale, va fi redusă disponibilitatea ţărilor donatoare de a sprijini Ucraina prin iniţiativele FMI, deoarece ar submina încrederea în Fond. "Donatorii pot alege alte instituţii, cum ar fi Banca Mondială sau BERD", a apreciat oficialul din zona euro.

Propagandă și dezinformare

În scrisoare se arată că orice date furnizate FMI de Rusia vor fi cenzurate pentru a demonstra că economia face faţă cu bine războiului şi rezistă sancţiunilor occidentale, ceea ce face evaluarea FMI inadecvată.

De asemenea, Moscova va folosi misiunea FMI în propriile sale scopuri de propagandă, afectând reputaţia FMI. "Prin urmare, cerem FMI să nu reia cooperarea cu Rusia, să-şi menţină angajamentele şi să respecte principiile din Carta ONU", susţin cele nouă ţări.

"Cerem tuturor instituţiilor financiare internaţionale, inclusiv FMI şi conducerii sale, să continue să se abţină de la activităţile care implică un stat agresor şi să nu reia dialogul, atât timp cât Rusia continuă războiul de agresiune contra Ucrainei", se arată în scrisoare.

Joi, FMI a anunţat că planificata vizită în Rusia este în linie cu obligaţiile sale obişnuite, precum şi cele ale Rusiei de stat membru al FMI.

Ultima misiune anuală a FMI în Rusia a fost în noiembrie 2019, înainte de pandemie.

Multe state occidentale au discutat despre posibilitatea excluderii Rusiei din FMI, după invadarea Ucrainei, dar iniţiativa s-a lovit de opoziţia altor state membre cu cote ridicate de vot, cum ar fi China şi India.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri