Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

S-a stabilit data la care Mircea Băsescu află dacă scapă de arest

mircea basescu

Contestaţiile au fost depuse în 28 iulie la Curtea de Apel Constanţa, iar instanţa a stabilit termen pentru judecarea lor 31 iulie.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, trimişi în judecată în dosarul privind mita primită de la familia lui Bercea Mondial, rămân în arest preventiv, a decis, vineri, Tribunalul Constanţa, care le-a respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţănă au fost aduşi, vineri dimineaţă, la Tribunalul Constanţa, care a luat în discuţie, în aceeaşi şedinţă, solicitările acestora de înlocuire a măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu.

Mircea Băsescu le-a spus magistraţilor că vrea să fie lăsat în arest la domiciliu pentru a putea să studieze şi el dosarul şi pentru a se putea apăra.

În 16 iulie, Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost aduşi împreună din arestul Poliţiei Capitalei, cu o dubă, la Tribunalul Constanţa, care judecă dosarul în care fratele preşedintelui este acuzat că ar fi luat 250.000 euro pentru a-l ajuta pe Bercea Mondial să scape de închisoare, instanţa decizând şi în cazul cererii de revocare a arestării. Astfel, magistraţii au respins ca nefondată solicitarea lui Mircea Băsescu de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul lui Marian Căpăţână.

Hotărârea instanţei a fost contestată de Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână la Curtea de Apel Constanţa, care, două zile mai târziu, a respins contestaţiile depuse de cei doi, decizia fiind definitivă.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost trimişi în judecată în 14 iulie, în stare de arest, în dosarul în care fratele preşedintelui este acuzat că, prin intermediul lui Căpăţână, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentinţă favorabilă în procesul lui Bercea Mondial.

Dosarul în care Mircea Băsescu a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, iar Marian Adrian Căpăţână pentru complicitate la această infracţiune, a fost înregistrat la Secţia Penală a Tribunalului Constanţa.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi în 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele şefului statului.

sursa: mediafax.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.