DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

S-au infectat cu Omicron fără să fie în Africa: Peste 50 de norvegieni vaccinați au luat virusul la petrecerea de Crăciun

omicron

Un caz de infectare cu varianta Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2 a fost confirmat într-un grup de peste 50 de persoane testate pozitiv pentru COVID-19 după ce au participat la petrecerea de Crăciun organizată de o companie în Norvegia, relatează joi AFP şi Reuters.

Între 50 şi 60 de participanţi la acest eveniment, toţi vaccinaţi anti-COVID-19, s-au infectat în urma petrecerii desfăşurate pe 26 noiembrie într-un restaurant din capitala Oslo. Dacă în urma secvenţierilor se va descoperi la toţi varianta Omicron, atunci acesta ar fi cel mai mare focar cu noua variantă a coronavirusului detectat până în prezent în Europa.

În total circa 120 de persoane au luat parte la acea petrecere, iar procentul ridicat al celor testaţi pozitiv ulterior ''este un indiciu clar că avem o variantă contagioasă, nicio îndoială în această privinţă'', a atras atenţia un responsabil sanitar norvegian, scrie agerpres.ro.

''Situaţia este îngrijorătoare'', a declarat ministrul norvegian al sănătăţii, Ingvild Kjerkol, la o conferinţă de presă. ''Aceasta arată că virusul infectează foarte uşor şi că vaccinul nu protejează bine împotriva infectărilor. Sperăm şi credem că vaccinul va proteja împotriva formelor grave ale bolii, dar nu ştim cât de mult'', a subliniat ea.

Prin urmare, guvernul norvegian a anunţat noi restricţii sanitare la Oslo şi în regiunea capitalei. Astfel, masca va redeveni obligatorie în transportul public şi în centrele comerciale, telemunca devine o regulă acolo unde este posibil, iar la evenimentele private desfăşurate în interior numărul participanţilor va fi plafonat la 100.

Niciun caz grav nu a fost semnalat deocamdată printre cei peste 50 de infectaţi şi sunt în desfăşurare anchete epidemiologice extinse pentru a limita pe cât posibil declanşarea unor lanţuri de infectare în urma acestui focar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.