Consiliul Judeţean (CJ) Prahova anunţă că au fost stabilite punctele de legătură dintre centurile ocolitoare care vor fi realizate pe Valea Prahovei şi viitoarea autostradă Ploieşti-Braşov, notează Agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de CJ Prahova, o nouă rundă de discuţii a avut la sediul instituţiei, în vederea corelării marilor proiecte de infrastructură rutieră care vizează Valea Prahovei.
Astfel, reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA, cei ai firmelor de proiectare care se ocupă de studiile de fezabilitate şi proiectele tehnice pentru tronsonul Ploieşti-Braşov al autostrăzii A3 şi pentru variantele ocolitoare Comarnic, Azuga-Buşteni şi DJ 102I Băneşti-Valea Doftanei, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi judeţene au analizat variantele finale ale traseelor şi armonizarea acestora.
"În acest sens, în vederea stabilirii unei infrastructuri unitare care are ca scop asigurarea fluenţei rutiere, au fost stabilite punctele de legătură ale variantelor ocolitoare, realizate de CJ Prahova, cu viitoarea autostradă ce urmează a fi construită de CNAIR. Mai precis, toţi factorii implicaţi au căzut de acord asupra zonelor de descărcare a traficului din viitorul tronson A3 în Drumul Naţional 1 şi centurile ocolitoare. Traseele finale stabilite astăzi atât pentru variantele ocolitoare, cât şi pentru tronsonul A3 care va tranzita judeţul Prahova vor permite CNAIR finalizarea celei de-a doua etape a Analizei Multicriteriale de Traseu, iar la nivelul Consiliului Judeţean se va putea trece la faza următoare de obţinere a avizelor şi lansarea procedurii de achiziţie publică aferentă proiectării şi execuţiei lucrării", precizează sursa citată.
S-au stabilit punctele de legătură dintre centurile ocolitoare de pe Valea Prahovei şi viitoarea autostradă
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

704
Meteorologii ANM anunță o schimbare radicală a vremii, chiar de Florii: Un ciclon mediteranean traversează țara noastră
704

9
Incendiu la Liceul Tehnologic ”Ion Vlasiu” din Târgu Mureş: A luat foc rumeguş dintr-un atelier, încăperea fiind inundată cu fum
9

39
Ministrul Educaţiei, despre adicţiile tinerilor: "Dacă vrem într-adevăr să acţionăm avemivităţi în care să implicăm aceşti elevi în afara timpului şcolii"
39

4.644
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
4.644

57
Directorul DSVSA Sălaj: "Avem suficienţi miei pentru Paşte". Care este prețul
57

40
FOTO Persoanele cu dizabilități protestează în Piața Victoriei față de măsurile Guvernului: "Ne-au fost anulate scutirile de impozite și am primit, în schimb, reduceri nesemnificative"
40

24
Au început înscrierile în clasa pregătitoare. Care sunt criteriile de departajare
24

47
Caz șocant: un bărbat şi-a dat foc, pe fondul depresiei. Este a doua oară când acesta se autoincendiază
47

2.103
DOCUMENT - Angajații din educație și profesorii vor avea nevoie de avizul unui psihiatru, înainte de a putea profesa în școli
2.103

4.060
VIDEO Fug din calea războiului din Iran! Descoperirea făcută de polițiștii de frontieră din Calafat
4.060

71
Accident de muncă în Gorj: muncitoe mort în timp ce monta stâlpi de electricitate. Poliţia a deschis o anchetă
71

3.682
CCR lovește în regulile transferului magistraților: decizie cu efecte directe asupra instanțelor
3.682

61
Cum faci cozonac pufos fără să greșești: Rețeta tradițională cu aluat perfect și secrete dovedite
61
















Comentează