Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Să râdem cu CSAT - Au înființat un Comitet de lupta antidrog care există deja. ONG-uri din domeniu se declară stupefiate

CSAT
CSAT

În România a fost declarată o puternică luptă antidrog. Poliția, serviciile de informații și structurile de parchet specializate au fost asmuțite asupra dealerilor, consumatorilor și în general asupra rețelelor naționale și internaționale care fac posibil traficul și consumul de droguri în creștere exponențială. Atât de presantă a devenit problema încât a ajuns subiect important pe masa membrilor Consiliului Suprem de Apărare al Țării (CSAT).

A fost adoptat și anunțat cu pompă faptul că a fost înființat un Comitet de lucru care să lupte cu drogurile:

membrii Consiliului au decis constituirea unui grup de lucru interinstituțional format din secretari de stat, nominalizați de către Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, reprezentanți ai Serviciului Român de Informații, procurori desemnați de către Ministerul Public și specialiști din instituțiile angrenate, sub coordonarea Guvernului României.”, se spune în comunicatul CSAT.

Numai că acest Comitet există deja de ani buni. El este prevăzut în lege și stipulat în Strategia Națională Antidrog sub numele de Consiliul Consultativ, iar secretariatul acestui Consiliu este gestionat de Agenția Națională Antidrog.

Semnalul de alarmă a fost tras de ONG-urile din domeniu care acum se îndoiesc de seriozitatea CSAT atunci când susține că se dorește un efort național pentru a lupta cu acest flagel tot mai periculos în România.

Există și o scrisoare deschisă adresată președintelui României și președinte al CSAT și prim-ministrului României care este și vicepreședinte CSAT cu privire la felul în care au fost trași pe sfoară de consilierii și aparatul de stat implicat în pregătirea ședinței CSAT:

”Stimate domnule presedinte Klaus Iohannis

Stimate domnule prim-ministru Marcel Ciolacu

Stimate domnule viceprim-ministru Cătălin Predoiu

In atentia d-nei director al Agentiei Nationale Antidrog - Ramona Dabija

Pentru Federatia Neguvernamentala Antidrog este o supriza ca la nivelul CSAT nu se cunoaste legislatia antidrog, legislatie adoptata de Guvernul Romaniei prin H.G.

Comitetul propus este deja stipulat in Strategia Nationala Antidrog ( Consiliul Consultativ) si secretariatul este gestionat de Agenția Națională Antidrog - obiectiv 11 coordonare.

Va rugam sa ne comunicati care este diferenta dintre propunerea CSAT de Comitet de lucru si existenta in fapt a acestui Comitet prin legislatia existenta (Consiliul Consultativ). Avem convingerea ca pentru intalnirea CSAT de astazi 12.10.2023 au lucrat o serie de consilieri din toate institutiile a caror reprezentanti fac parte in CSAT si opinam ca nu au citit legislatia in vigoare.

Este impardonabil pentru o tara membra UE si NATO sa se intample asa ceva. Sa intelegem ca se trateaza problema consumului si traficului cu superficialitate? CSAT in calitate de organizator a solicitat punct de vedere Agentiei Nationale Antidrog ce este coordonatorul national al politicilor antidrog? Si daca da, sa intelegem ca nu vi s-a comunicat la nivel de CSAT ca acest Comitet exista?

Opinam ca nici dupa 16 ani de cand va invederam situatia reala a consumului speta este tratata cu ignoranta, politic de moment si spre satisfactia dealarilor ce isi vad afacerile inflorind. Privesc ca cel mai "batran: militant cu mult regret decizia CSAT asa cum peste 1 milion de parinti o privesc.

FNA asteapta precizari clare si punctuale la ideea Comitetului...

Cu consideratie,

Gigel LAZAR”, se spune în scrisoarea publică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.