Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SACRIFICIUL SUPREM Premierul Armeniei propune Azerbaidjanului să îi dea toți prizonierii armeni în schimbul fiului său

Reuters
Nikol Pashinyan

Premierul armean în exerciţiu, Nikol Pashinyan, a propus Baku să-l dea pe fiul său, Ashot, la schimb pentru toţi prizonierii armeni deţinuţi de Azerbaidjan de la încheierea violenţelor în Nagorno-Karabah în noiembrie trecut, relatează miercuri agenţiile de presă EFE şi RBC.

'Am dat ordin organismelor corespunzătoare să propună oficial părţii azere ca fiul meu să fie predat drept ostatic Baku în schimbul prizonierilor noştri', a spus Pashinyan la un miting electoral în regiunea Shirak, în nordul ţării, scrie agerpres.ro.

Dincolo de contextul electoral, propunerea neobişnuită a lui Pashinyan pentru un tată, citată de portalul armean Mamul.am, intervine după ce fostul preşedinte, Serj Sargsyan, i-a adus critici premierului interimar pentru lentoarea eforturilor de eliberare a prizonierilor armeni deţinuţi de Azerbaidjan, sugerând că altfel ar fi fost situaţia dacă printre prizonieri s-ar fi aflat şi fiul acestuia.

Fiul lui Pashinyan însuşi, care a luptat anul trecut alături de voluntarii armeni în războiul din Nagorno-Karabah, s-a declarat dispus să fie predat Azerbaidjanului dacă Baku promite eliberarea tuturor celorlalţi prizonieri armeni.

'Sunt pregătit să fiu predat Azerbaidjanului în schimbul returnării prizonierilor de război armeni şi a celorlalţi cetăţeni armeni deţinuţi cu un alt statut', a scris Ashot Pashinyan pe pagina sa de Facebook.

În luna mai, peste 120 de europarlamentari, între care nouă spanioli din cinci grupuri politice, au trimis o scrisoare comună preşedinţilor Consiliului şi Comisiei Europene, Charles Michel, şi, respectiv, Ursula von der Leyen, cerându-le să contribuie la eliberarea prizonierilor de război armeni încă deţinuţi de Azerbaidjan.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), Peter Stano, a lansat un apel similar la 28 mai, cerând autorităţilor azere 'eliberarea imediată' a prizonierilor de război armeni.

În aceeaşi zi, un apel asemănător a fost lansat de Ambasada SUA la Baku într-un mesaj publicat pe contul de Twitter al misiunii diplomatice.

Eliberarea prizonierilor armeni se înscrie printre temele actualei campanii electorale în Armenia, unde alegeri legislative anticipate sunt preconizate pentru 20 iunie, primul scrutin după înfrângerea suferită de Erevan în conflictul reizbucnit în Nagorno-Karabah în toamna trecută.

La alegerile parlamentare participă 22 de partide şi patru blocuri electorale.

Potrivit unui recent sondaj, formaţiunea lui Pashinyan, Pactul civic, este creditată cu 22,4% din intenţiile de vot, în timp ce principalul rival al acestuia, blocul 'Armenia', condus de fostul preşedinte Robert Kocearian, ar obţine 20,6%. Spre deosebire de Pashinyan, fost ziarist venit la putere în 2018 pe valul unor proteste antiguvernamentale la Erevan, Kocearian este considerat un politician apropiat de Kremlin şi prieten al preşedintelui Vladimir Putin, potrivit presei ruse.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.