Egipteanul Mohamed Salah, atacantul echipei FC Liverpool, a criticat duminică UEFA pentru că i-a adus un omagiu lui Suleiman al-Obeid, supranumit "Pele palestinian", fără a menţiona că fotbalistul a fost ucis, potrivit Federaţiei palestiniene, de focuri de armă israeliene, în timpul distribuirii de ajutoare în Fâşia Gaza, informează AFP.
Fostul jucător palestinian a fost ucis miercuri "în urma focurilor de armă ale ocupaţiei israeliene care vizau persoane care aşteptau ajutor umanitar în sudul Fâşiei Gaza", a anunţat Asociaţia palestiniană de fotbal pe site-ul său, conform Agerpres.
UEFA a răspuns postând un comunicat pe reţeaua X, în care a scris: "Adio lui Suleiman al-Obeid, ' Pele palestinian'. Un talent care a dat speranţă unui număr incalculabil de copii, chiar şi în cele mai întunecate vremuri".
"Ne puteţi spune cum a murit, unde şi de ce?", a răspuns atacantul egiptean pe aceeaşi platformă.
În octombrie 2023, starul fotbalului egiptean şi al lui FC Liverpool a cerut ca ajutorul umanitar să fie permis în Gaza, pledând pentru încetarea "masacrelor" în conflictul dintre Israel şi Hamas.
Suleiman al-Obeid, care a jucat 24 de meciuri internaţionale pentru echipa naţională palestiniană şi a marcat peste 100 de goluri în timpul carierei sale, avea 41 de ani şi era tatăl a cinci copii, potrivit Asociaţiei palestiniene de fotbal. Moartea sa ridică la 321 numărul membrilor acesteia ucişi în războiul declanşat de atacul sângeros al Hamas asupra Israelului pe 7 octombrie 2023.
Mohamed Salah, votat Jucătorul sezonului în Premier League pentru a doua oară în cariera sa, în luna mai, urmează să fie titular în primul meci oficial al sezonului pentru FC Liverpool, campioana en titre a Angliei, duminică, împotriva formaţiei Crystal Palace, câştigătoarea Cupei Angliei, în Community Shield.
Comentează