Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sălaj: Câte un mandat de deputat pentru PSD, PNL şi UDMR

inquamphotos.com / Octav Ganea
alegeri vot stampila

Trei deputaţi în funcţie din Sălaj - Iuliu Nosa de la PSD, Lucian Bode de la PNL şi Seres Denes de la UDMR au obţinut câte un nou mandat, ca urmare a rezultatelor scrutinului de duminică, alte două posturi de senator şi unul de deputat urmând a fi atribuite prin redistribuire partidelor care au depăşit pragul electoral de 5%.

"Pragul pentru un mandat de deputat e 25% din voturile valabil exprimate în judeţ. Cine a făcut 25% la Sălaj ia un mandat. Asta înseamnă, după calculele făcute de Biroul Electoral Judeţean, trei mandate, pentru PSD, PNL şi UDMR. Aceste trei partide iau câte un mandat direct. Al patrulea mandat de deputat merge la redistribuirea naţională. Senatul se ia cu 50%. În Sălaj nu a făcut nimeni 50%, deci merg şi ele la distribuţia naţională. În concluzie, cele două mandate de senator şi al patrulea de deputat se atribuie prin procesul de distribuire naţională, cu toate regulile de acolo", a declarat luni, pentru AGERPRES, Lucian Bode, preşedinte al PNL Sălaj şi proaspăt câştigător al unui nou mandat de deputat.

Citește și: Alin Tişe: Deciziile importante ale PNL se iau în partid, nu ne exprimăm înainte puncte de vedere

În Sălaj, pentru listele de la Camera Deputaţilor au votat 84.034 persoane, PSD obţinând 24.254 voturi, PNL - 22.513 voturi şi UDMR - 21.189 voturi. În fruntea listei la Camera Deputaţilor s-au aflat, la PSD - Iuliu Nosa, la PNL - Lucian Bode, iar la UDMR - Seres Denes.

Pentru al patrulea mandat de deputat mai sunt în cursa electorală ALDE, PMP şi USR, respectiv Mirel Taloş, Liviu Balint şi Raul Stelian Balotă.

Pentru listele de la Senat au votat, în Sălaj, 84.099 de cetăţeni, PSD obţinând 24.934 voturi, PNL - 22.680 voturi şi UDMR - 21.279 voturi.

Pentru cele două mandate de senator, în Sălaj concurează, la redistribuirea naţională: Gheorghe Pop (PSD), Bogdan Ilea (PNL), Vegh Alexandru (UDMR), Vasile Lungu (PMP), Corin Penciuc (ALDE) şi Carmen Olar (USR), anunță Agerpres.

"Atribuirea mandatelor prin redistribuire depinde de foarte mulţi factori. Sunt prea multe necunoscute ca să ştim acum", a adăugat sursa citată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.