Salvamont Maramureș ajută o femeie de 89 de ani să ajungă acasă

Autor: Diana Pană

Publicat: 16-10-2025 23:17

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Echipa Salvamont Maramureș a intervenit joi seara pentru a transporta acasă o femeie de 89 de ani din Borșa, după ce aceasta a fost externată de la spital. Accesul la locuința bătrânei era posibil doar cu o autospecială 4x4, scrie Mediafax.

Salvamontiștii maramureșeni au venit din nou în sprijinul comunității, de data aceasta pentru a ajuta o femeie de 89 de ani din Borșa.

Potrivit Salvamont Maramureș, intervenția a avut loc joi seara, în zona greu accesibilă a localității.

Bătrâna fusese externată de pe secția de chirurgie a spitalului, iar echipa Salvamont a fost solicitată ca resursă de sprijin pentru a o transporta în siguranță până acasă.

„Am preluat-o de la spital și am dus-o în siguranță la locuință, cu ambulanța Salvamont, într-o zonă în care accesul este posibil doar cu autospeciale 4x4. Suntem bucuroși că am putut să-i fim de ajutor”, au transmis reprezentanții Salvamont Maramureș.

Reprezentanții serviciului subliniază că astfel de misiuni umanitare fac parte din angajamentul permanent al echipei de a fi aproape de oameni, nu doar în situații de urgență montană.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri