Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Salvamontiștii au intervenit în Brașov: Trei persoane s-au accidentat în timp ce practicau ciclismul montan

salvamont

Reprezentanţii Salvamont Braşov au intervenit, duminică, pentru ajutorarea a trei persoane care s-au accidentat în timp ce practicau ciclismul montan, informează News.ro.

Salvamont Poiana Braşov a transmis, printr-un comunicat de presă, că salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Local Salvamont Braşov au fost solicitaţi să intervină în cazul a trei persoane, toate practicante ale ciclismului montan.

“În primul caz, ciclistul a suferit un traumatism de membru superior, în zona umărului, fiind preluat de un echipaj SMURD, în vederea transportului către unitatea spitalicească. În celălalt caz, a fost vorba despre un traumatism de membru inferior şi acesta fiind trimis către unitatea spitalicească, pentru examene medicale suplimentare. În ultimul caz, un ciclist a suferit un traumatism cranio-cerebral, dar a refuzat ajutorul salvamontiştilor”, se arată în comunicat.

Sursa citată a mai precizat că, tot duminică, s-a desfăşurat competiţia de ciclism montan Bike Race, la care Serviciul Public Local Salvamont Braşov a asigurat asistenţă de specialitate, cu echipe dedicate, în zone importante, precum şi prin patrulare pe întregul traseu de concurs.

Toate persoanele accidentate astăzi erau bine echipate si doar una era participantă la evenimentul respectiv.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.