Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Salvamontiştii au intervenit pentru salvarea a 19 persoane, în ultimele 24 de ore

Salvamont
salvamont

Dispeceratul Naţional Salvamont a primit, în ultimele 24 de ore, 19 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor.

Au fost şapte apeluri pentru Salvamont Cluj, câte trei pentru Salvamont Gorj şi Salvamont Lupeni, două la Voineasa, câte unul la Salvamont Prahova-Azuga, Maramureş, Caraş-Severin şi Harghita, conform informaţiilor publicate, duminică, pe pagina de Facebook a dispeceratului.

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 19 persoane, dintre acestea 11 fiind preluate de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital, potrivit Agerpres.

S-au mai primit 25 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.