O carte despre şamanismul înainte şi după Eliade, în prezenţa autorului, italianul Giovanni Casadio, întâlniri cu lumea lui Camoes şi Pessoa, în cadrul unor dezbateri organizate sub auspiciile invitatului de onoare al acestei ediţii, Portugalia, dar şi un atelier de bandă desenată al autorului Mihai Grăjdeanu se numără printre propunerile celei de-a treia zi a Salonului Internaţional de Carte Bookfest.
Editura Cartex invită publicul, vineri, la scena Arena, să intre în lumea lui Mircea Eliade, odată cu lansarea romanului "Şamanismul înainte şi după Mircea Eliade", scris de Giovanni Casadio, care poate constitui un model de interpretare ştiinţifică a operei eliadiene, nu doar în ceea ce priveşte şamanismul, ci şi referitor la celelalte teme majore ale operei.
La scena Arena, organizatorii Bookfest propun publicului o întâlnire cu scriitorul Andrei Pleşu, jurnalistul Marian Voicu şi scriitorul şi publicistul basarabean Val Butnaru, prilejuită de lansarea romanului istoric "Insomnia", semnat de Val Butnaru, apărut la editura Arc şi situat temporal în anii ce au urmat asasinării ţarului Alexandru al II-lea. Evenimentul se va încheia cu o sesiune de autografe.
Editura Humanitas organizează o dezbatere despre volumele "Imperiul Mării Negre. Gloria şi decăderea lumii lui Mitridate cel Mare" de Duane W. Roller, "Anul când civilizaţia s-a prăbuşit" de Eric H. Cline, "Erezie. Isus Cristos şi ceilalţi fii ai lui Dumnezeu" de Catherine Nixey şi "Anticristul. O istorie de 2000 de ani" de Philip C. Almond. La eveniment sunt invitaţi Sabina Fati, Cristian Preda şi Tudor Dinu.
La Cafeneaua Scriitoarelor, Editura pentru Artă şi Literatură recomandă romanul "Opt sute de metri, o mie şase sute de paşi până la tine" al autoarei Simona Ferrante.
Polirom a pregătit o întâlnire cu criticul literar şi scriitorul Mihai Zamfir, care îşi prezintă cel mai recent roman, "Căderea cortinei", tot la standul acestei edituri publicul fiind aşteptat pentru lansarea volumului de proză scurtă "Toţi bărbaţii din viaţa mea" de Petre Barbu, apărut în colecţia Fiction Ltd.
Editura Humanitas Fiction, împreună cu Institutul Camoes, organizează masa rotundă "De la Cartea neliniştirii la Educaţia stoicului", dedicată lui Fernando Pessoa, la scena Arena. Moderatoarea Denisa Comănescu îi are ca invitaţi pe Ana Rita Sousa, Dinu Flămând, Paul Cernat şi Corina Nuţu.
Copiii sunt aşteptaţi vineri dimineaţă să participe la aventuri nebănuite prin intermediul atelierului de bandă desenată al autorului Mihai Grăjdeanu, pregătit la standul propriu de Didactica Publishing House.
În continuare, cunoscuta autoare pentru copii Adina Rosetti îi aşteaptă pe tinerii cititori în standul ART pentru lansarea cărţii "Ultima provocare", care sondează câteva dintre frământările şi anxietăţile desprinderii de copilărie în lumea contemporană.
Tot pentru copii, Editura Polirom propune două ateliere de istorie, bazate pe volumele "Istoria povestită copiilor", "Suntem de neoprit" şi "O istorie grafică", care vor avea loc la standul editurii.
Editura ART invită copiii, vineri, la standul propriu pentru o sesiune de desenat şi autografe ilustrate, prin intermediul lui Dan Ungureanu, ilustratorul îndrăgitei poveşti "Vântul prin sălcii" de Kenneth Grahame, apărută în colecţia Arthur Retro.
Comentează