Activiştii pentru drepturile animalelor şi-au intensificat presiunea asupra organizatorilor Săptămânii Modei de la Milano pentru a adopta o politică lipsită complet de blănuri naturale, în timp ce zeci de manifestanţi s-au reunit duminică în faţa spaţiului în care a avut loc defilarea casei Giorgio Armani, informează AFP.
Deşi grupul Armani a renunţat la blănurile naturale în urmă cu zece ani, activiştii speră că această influentă casă de modă va putea să îi convingă pe reprezentanţii Camerei naţionale a modei italiene (CNMI), care organizează Săptămâna Modei, să împiedice participarea brandurilor care folosesc blănuri naturale, potrivit Agerpres.
Manifestaţia de duminică a fost una dintre numeroasele acţiuni desfăşurate în această săptămână la Milano de activişti internaţionali împotriva blănurilor naturale, reuniţi în cadrul Coaliţiei pentru abolirea comerţului cu blănuri (CAFT).
În spatele unei bariere şi purtând o banderolă cu mesajul "Săptămâna Modei de la Milano, treci la moda fără blănuri!", activişti înzestraţi cu un megafon au strigat "Să vă fie ruşine pentru ceea ce faceţi!" în momentul ieşirii invitaţilor după defilarea casei Armani.
Folosirea blănurilor naturale în industria globală a modei a scăzut puternic în ultimii ani, din cauza îngrijorărilor legate de actele de cruzime faţă de animale, a evoluţiei tendinţelor şi a apariţiei unor noi alternative sintetice.
Însă mai există şi excepţii notabile, precum Fendi (deţinută de grupul francez LVMH), ilustra casă de lux italiană, a cărei istorie este strâns legată de blănurile naturale.
Pierre-Emmanuel Angeloglou, directorul general al Fendi, este membru în consiliul de administraţie al CNMI alături de branduri precum Dolce & Gabbana şi Prada, care au renunţat deja la blănuri. Activiştii speră că aceşti creatori anti-blănuri îi vor putea convinge pe organizatorii Săptămânii Modei de la Milano să interzică blănurile naturale, aşa cum au procedat deja Săptămâna Modei de la Londra şi Săptămâna Modei de la New York.
Evenimente similare puţin mai modeste, precum cele de la Berlin, Copenhaga şi Amsterdam, au interzis şi ele blănurile naturale. "Nu va fi casa Fendi cea care ne va ajuta să ne atingem obiectivul, căci ea nu are niciun interes să promoveze această cauză, însă alte mărci îşi vor putea aduce contribuţia", a declarat Alberto Bianchi, în vârstă de 25 de ani, unul dintre organizatorii manifestaţiei. Reprezentanţii CNMI, contactaţi de AFP, nu au răspuns solicitărilor de a face declaraţii pe această temă.





























Comentează