Şapte centre de vaccinare anti-COVID mai funcţionează în judeţul Galați

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 20-04-2022

Actualizat: 20-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: digi24.ro

Potrivit sursei citate, patru centre de vaccinare anti-COVID, aflate la Sala Sporturilor, Baza sportivă "Siderurgistul", Patinoar şi Spitalul de Pediatrie, au rămas deschise în municipiul Galaţi. Lor li se adaugă alte două centre, tot în mediul urban, la Oficiul Prefectural din municipiul Tecuci şi în oraşul Târgu Bujor.

În mediul rural a rămas un singur centru de vaccinare în comuna Tuluceşti.

Toate cele şapte centre de vaccinare anti-COVID din judeţ vor fi închise de Paşte, respectiv în zilele de 24 şi 25 aprilie.

Conform secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, începând cu data de 1 iulie, toate punctele de vaccinare îşi vor înceta activitatea, iar dozele de vaccin vor fi administrate de către medicii de familie.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri