Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Săpunaru (Rapid), înaintea derby-ului cu FCSB - Nu se joacă în meciul acesta campionatul

Getty Images/MB Media
cristian sapunaru rapid

Căpitanul echipei FC Rapid Bucureşti, Cristian Săpunaru, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că sub nicio formă nu se decide campionatul în derby-ul cu FCSB programat, sâmbătă, pe Arena Naţională, în ultima etapă a sezonului regulat al Superligii de fotbal, potrivit Agerpres.

"Urmează un meci greu cu ocupanta locului întâi, o echipă valoroasă, dar sperăm ca la finalul meciului noi să ne bucurăm pentru un rezultat bun. Acesta şi cel cu Dinamo sunt meciuri speciale pentru mine datorită copilăriei mele petrecute alături de Rapid. Şi vor rămâne speciale toată viaţa mea. Nu se joacă titlul în meciul acesta. Intrăm în play-off, vedem la câte puncte suntem în spatele lor şi vom şti ce avem de făcut. Dar nu cred că se joacă în meciul acesta campionatul. Sub nicio formă, mai sunt 10 meciuri după aceea în play-off. Dar acesta e derby-ul cel mai intens din ultimii ani, e cel care aduce cei mai mulţi suporteri de până acum", a spus fundaşul.

"Nu cred că putem vorbi doar de un singur jucător la FCSB, chiar dacă Florinel Coman e într-o creştere de formă imensă şi a fost omul lor decisiv în ultimele meciuri. Trebuie să vorbim despre echipă, pentru că nu a jucat Florinel singur. Anul ăsta e ceva diferit la ei. Dar şi la noi e diferit. În trei ani să ajungă Rapid să se bată la campionat nu se aştepta nimeni", a adăugat căpitanul formaţiei giuleştene.

Săpunaru susţine că echipa se va simţi ca acasă pe Arena Naţională, chiar dacă pe acel teren îşi dispută FCSB meciurile de pe teren propriu.

"Urmează o pagină frumoasă din istoria Rapidului. S-a spus după meciul cu UTA că o să fie nevoie să jucăm pe Arena Naţională, nu credea multă lume, dar în două zile a fost sold-out. Ăsta e fotbalul. Şi clubul Rapid cred că a fost corect acordând toată peluza celor de la FCSB. Noi jucăm acasă acest meci, chiar dacă este terenul pe care evoluează ei acasă. Suntem în faţa suporterilor noştri şi sperăm să plece acasă fericiţi", a precizat Cristian Săpunaru.

Echipa de fotbal FC Rapid întâlneşte formaţia FCSB, sâmbătă, de la ora 20:00, pe Arena Naţională din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa a 30-a, ultima a sezonului regulat al Superligii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.