DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Sărbătorile zilei de 17 septembrie

Agerpres
sarbatori

Sărbătorile zilei de 17 septembrie

Ortodoxe
Sf. Mc. Sofia şi fiicele sale: Pistis, Elpis şi Agapis

Greco-catolice
Sf. m. Sofia şi fiicele ei Pistis, Elpis şi Agapis

Romano-catolice
Sf. Robert Bellarmin, ep. înv.


Sfânta Mucenică Sofia şi fiicele sale, Pistis, Elpis şi Agapis, sunt sărbătorite de Biserica Ortodoxă la 17 septembrie.

Sfânta Sofia era de neam italian, văduvă, şi avea din căsătorie trei fiice, cărora le-a pus numele celor trei virtuţi evanghelice: pe cea dintâi a numit-o Pistis (Credinţa), pe cea de a doua - Elpis (Nădejdea), iar pe cea de a treia fiică a numit-o Agapi (Dragostea).

Sfintele mucenice au trăit în vremea împăratului Hadrian (117-138), în Roma.

Pistis era în vârstă de 12 ani, Elpis, de 10 ani, iar Agapis, de 9, atunci când au fost chemate la împărat, căci auzise de la eparhul său de cele trei fecioare care duceau o viaţă închinată cu totul lui Hristos, împreună cu mama lor.

În faţa Sfintei Sofia, Sfintele Muceniţe, Pistis mai întâi, urmată de Elpis şi apoi de Agapis, au fost supuse la chinuri cumplite, după ce fiecare pe rând l-a mărturisit pe Hristos şi a refuzat să jertfească zeiţei Artemida.

Rezistând în faţa tuturor chinurilor, cele trei muceniţe au fost în cele din urma omorâte prin tăierea capului, iar mama lor le-a luat trupurile, le-a aşezat într-o singură raclă şi le-a îngropat.

Sfânta Sofia a stat lângă mormântul fiicelor sale vreme de trei zile, rugându-se. În acest timp şi-a dat sfârşitul, fiind îngropată alături de fiicele sale.

Sfânta Mucenică Sofia a fost mucenică nu cu trupul, ci cu inima, întrucât cu inima a pătimit mult pentru Hristos. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor")

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.