Ortodoxe
Sf. Ier. Eumenie, episcopul Gortinei; Sf. Mc. Ariadna
Greco-catolice
Sf. ep. m. Eumenie al Gortinei
Romano-catolice
Sf. Iosif din Copertino, pr.
Sfântul Ierarh Eumenie este pomenit în calendarul creştin ortodox în 18 septembrie.
Cuviosul Eumenie a plăcut lui Dumnezeu din tinereţe, pentru că a călătorit pe calea cea strâmtă care duce la cer, potrivit spuselor: "Nevoiţi-vă a intra prin poarta cea strâmtă, prin care, ca să poată intra cineva, două sarcini grele are a lepăda: averea şi trupul" (Vieţile Sfinţilor).
Fiind mai întâi lumină pentru sine, a luminat apoi şi pe alţii.
Şi-a împărţit averile celor săraci, el însuşi supunându-se unei asceze severe pentru a îndepărta patimile trupului. Averea, dezbrăcând-o de pe sine ca pe o haină, pe cei săraci, pe cei goi şi pe cei lipsiţi i-a îmbrăcat, apoi el însuşi, dezbrăcându-se de toată dulceaţa pământească, a trecut prin strâmtoarea sărăciei şi a intrat prin poarta cea îngustă care duce la cereasca bogăţie.
Era un bun propovăduitor al Evangheliei, pentru aceasta a fost hirotonit episcop al Gortinei, în insula Creta. A mers în călătorie misionară până la Roma, apoi în ţinutul Tebaida din Egipt, unde a şi murit.
În această zi este pomenită şi Sfânta Muceniţă Ariadna, care a trăit pe vremea împăraţilor Hadrian şi Antonin (între 117 şi 139).
Sfânta Ariadna era roaba unui demnitar în cetatea Promisia din Frigia. Pentru că n-a vrut să prăznuiască împreună la naşterea copilului stăpânului său, în templul închinat zeilor, a fost torturată şi închisă, fiind mult chinuită cu foamea, pentru a renunţa la credinţa în Hristos.
În cele din urmă a fost eliberată şi a plecat din cetate. Dar stăpânul ei, părându-i rău că a lăsat-o să plece, a alergat după dânsa cu slujitorii săi.
Sfânta Ariadna uitându-se înapoi şi văzând pe urmăritorii săi a fugit şi, apropiindu-se de o piatră oarecare, s-a rugat lui Dumnezeu ca să o izbăvească din mâinile vrăjmaşilor.
Din dumnezeiasca voie desfăcându-se piatra, s-a ascuns sfânta înăuntru, şi iar s-a aşezat piatra cum a fost, pentru că îngerul Domnului, arătându-se acolo, a făcut această minune.
Iar prigonitorii tulburându-se de frică şi hărţuindu-se cu suliţele, singuri s-au lovit şi au pierit. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor")
Sărbătorile zilei de 18 septembrie
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

4
Restricţii de circulaţie pe DJ 412 A, din cauza inundaţiilor: Se intervine în forță
4

1.139
Caracatiță de firme-fantomă, în vizorul anchetatorilor: Percheziții în trei județe pentru fraudă cu fonduri publice de peste 1,3 milioane lei
1.139

1.391
Un fenomen extrem de rar a fost la un pas să provoace o adevărată tragedie în România: Mii de oameni au scăpat la mustață
1.391

1.934
Meteorologii ANM anunță o schimbare radicală a vremii, chiar de Florii: Un ciclon mediteranean traversează țara noastră
1.934

13
Incendiu la Liceul Tehnologic ”Ion Vlasiu” din Târgu Mureş: A luat foc rumeguş dintr-un atelier, încăperea fiind inundată cu fum
13

48
Ministrul Educaţiei, despre adicţiile tinerilor: "Dacă vrem într-adevăr să acţionăm avemivităţi în care să implicăm aceşti elevi în afara timpului şcolii"
48

7.204
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
7.204

73
Directorul DSVSA Sălaj: "Avem suficienţi miei pentru Paşte". Care este prețul
73

44
FOTO Persoanele cu dizabilități protestează în Piața Victoriei față de măsurile Guvernului: "Ne-au fost anulate scutirile de impozite și am primit, în schimb, reduceri nesemnificative"
44

28
Au început înscrierile în clasa pregătitoare. Care sunt criteriile de departajare
28

47
Caz șocant: un bărbat şi-a dat foc, pe fondul depresiei. Este a doua oară când acesta se autoincendiază
47

2.273
DOCUMENT - Angajații din educație și profesorii vor avea nevoie de avizul unui psihiatru, înainte de a putea profesa în școli
2.273

4.369
VIDEO Fug din calea războiului din Iran! Descoperirea făcută de polițiștii de frontieră din Calafat
4.369
















Comentează