Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sărbătorile zilei de 29 iunie - Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Agerpres
sarbatori ioska

Sărbătorile zilei de 29 iunie - Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Ortodoxe

Sf. Ap. Petru şi Pavel

Greco-catolice

Sf. Apostoli Petru şi Pavel

Romano-catolice

SS. Petru şi Paul, ap.; Emma

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi împreună de Biserică în ziua de 29 iunie.

Petru este numele dat de Iisus lui Simon, pescar din Bethsaida.

"El era fiul lui Ionă, din seminţia lui Simeon şi frate cu Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat. Luând pe fiica lui Aristobol, care era frate cu Sfântul Apostol Varnava, a născut dintr-însa un fiu şi o fiică". (Vieţile Sfinţilor)

Petru a mărturisit public, în Cezareea Philippi, că Iisus este Mesia (Matei 16, 16-17).

Iar "Domnul îl iubea pe el pentru dragostea inimii sale. Şi a cercetat Domnul casa lui cea săracă prin venirea Sa, iar pe soacra lui care pătimea de boala frigurilor, a tămăduit-o prin atingerea mâinii. Noaptea, când Domnul a ieşit singur la rugăciune în loc pustiu, Sfântul Petru, nesuferind acum să fie fără Domnul nici un ceas, şi-a lăsat casa şi pe toţi ai săi şi a alergat în urma Lui, căutând cu osârdie pe iubitul său învăţător. Şi, aflându-L, i-a zis: 'Toţi te caută pe Tine, Doamne!'". (Vieţile Sfinţilor)

Sfântul Apostol Petru, cu voia lui Dumnezeu, a fost lăsat să se lepede de trei ori de Hristos, în vremea Sfintelor Sale Patimi.

Trei sunt motivele pe care arhimandritul Cleopa Ilie le arată ca fiind întemeiate pentru această cădere a Sfântului Petru: pentru a se smeri mai mult, pentru a plânge mai cu amar în toată viaţa sa, aşa cum arată Sfântul Evanghelist Matei: "Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, care zisese: Mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi ieşind afară, a plâns cu amar" (Matei, 26, 75). Cea de-a treia pricină este că durerea şi dragostea sa pentru Hristos vor mări mila Sfântului Petru pentru cei păcătoşi.

După Pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Petru, cu nespusă râvnă şi cu putere de sus, lepădând frica şi aruncând vălul îndoielii, a fost cel dintâi care a vestit poporului iudeu pe Iisus Hristos, Cel răstignit şi Înviat (Faptele Sfinţilor Apostolilor, cap. 2). Sfântul Petru a suferit moartea martirică la Roma.

* Sfântul Apostol Pavel s-a născut în Tars, din familie de evrei, părinţii săi fiind cetăţeni romani.

A făcut studii religioase la Ierusalim, l-a avut profesor pe marele cărturar iudeu Gamaliil. De la el a învăţat Pavel adâncul scripturilor, tâlcul prorocilor, puterea Legii lui Moise, psalmii lui David şi sfinţenia templului, pentru care era plin de atâta râvnă, spune Părintele Cleopa.

Saul, numele său dinainte de botez, era un zelos apărător al Legii Vechi şi aprig prigonitor al Bisericii lui Hristos. La şcoală lui Gamaliil era împreună ucenic cu Varnava, care după aceea, mai înainte de Sfântul Apostol Pavel, s-a făcut apostol al lui Hristos.

"Pe vremea aceea, în Ierusalim şi în cetăţile dimprejur, precum şi prin sate, se răspândise buna vestire a lui Hristos, de către sfinţii apostoli. Şi ei aveau multă întrebare cu fariseii, cu saducheii şi cu toţi cărturarii şi învăţătorii legii evreieşti, cărora, propovăduitorii lui Hristos le erau urâţi şi prigoniţi. Deci, Saul ura şi el pe Sfinţii Apostoli şi nici nu voia să audă propovăduirea lor cea despre Hristos, iar pe Varnava, care era acum apostol al lui Hristos, îl batjocorea, vorbind hule împotriva lui Hristos". (Vieţile Sfinţilor)

Şi nu era destul că prigonea credincioşii din Ierusalim, dar prigonitorul Saul "s-a dus şi în Damasc cu scrisoare arhierească, suflând cu izgonire şi cu ucidere contra ucenicilor Domnului, vrând ca şi acolo, de va afla bărbaţi şi femei crezând în Hristos, să-i prindă şi să-i ducă legaţi la Ierusalim". (Vieţile Sfinţilor)

Aflat pe drumul către Damasc, i se arătă Iisus Hristos.

"Dar pe când călătorea el şi se apropia de Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată. Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: 'Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?' Iar el a zis: 'Cine eşti, Doamne?' Şi Domnul a zis: 'Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă'. (Fapte 9, 3-5)

"Şi el, tremurând şi înspăimântat fiind, a zis: 'Doamne, ce voieşti să fac?' Iar Domnul i-a zis: 'Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci'". (Fapte 9, 6)

În Damasc, Saul a primit botezul de la Apostolul Anania (Fapte 9, 17-18). Apoi a stat trei ani în pustiul Arabiei, pregătindu-se cu multe rugăciuni, cu post şi cu lacrimi pentru noua sa misiune. De aici, Pavel s-a suit la Ierusalim să-i vadă pe Sfinţii Apostoli, de unde i s-a încredinţat vestirea Evangheliei, începând din Antiohia.

După convertirea de pe drumul Damascului, Sfântul Apostol Pavel a propovăduit cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos în timpul celor trei călătorii misionare ale sale, atât printre cei de un neam cu el, dar mai ales printre cei de alt neam: în Grecia, Atena, Corint, Asia, Macedonia până la Roma.

De aceea, Sfântul Pavel a fost numit 'Apostol al Neamurilor'. A fost martirizat la Roma prin tăierea capului, în aceeaşi zi cu Sfântul Apostol Petru, în 29 iunie 67. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; Dicţionar de Teologie Ortodoxă, pr. prof. dr. Ion Bria, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994; vol. "Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", arhimandrit Cleopa Ilie, 1996)

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.