DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Sărbătorile zilei de 5 iunie - Sfânta Treime

Agerpres
sarbatori ioska

Sărbătorile zilei de 5 iunie - Sfânta Treime

Ortodoxe

Sfânta Treime

Greco-catolice

Preasfânta Treime. Sf. ep. m. Dorotei al Tirului

Romano-catolice

Sf. Bonifaciu, ep. m.

Sfânta Treime este sărbătorită de Biserică după sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, sau a Rusaliilor.

Praznicul Sfintei Treimi a fost aşezat a doua zi după Pogorârea Sfântului Duh, când se descoperă oamenilor şi a treia Persoană a Preasfintei Treimi, Sfântul Duh, pentru a arăta că mântuirea oamenilor este lucrarea lui Dumnezeu, Unul după fiinţă, dar care are trei feţe sau ipostasuri, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Dogma despre Treimea dumnezeirii este fundamentală şi are implicaţii asupra întregii învăţături creştine, Duhul Sfânt, a treia persoană a Sfintei Treimi, care a fost dăruit comunităţii apostolice primare, a înzestrat Biserica cu tot ceea ce era necesar organismului creştin: propovăduirea Evangheliei, Sfintele Taine, harismele, diaconia.

Existenţa istorică şi orice acţiune sacramentală depind de la întemeierea Bisericii de invocarea Duhului Sfânt.

Învăţătura despre Sfânta Treime este greu de înţeles, spune Părintele Cleopa Ilie, dar este spre folosul nostru să înţelegem câte ceva.

Este absolut necesar să cunoaştem despre Sfânta Treime cât este cu putinţă omului. Dar oricât am învăţa, nu-i destul căci nici îngerii, nici heruvimii, nici serafimii nu pot dogmatisi şi teologhisi despre Preasfânta Treime, însă toţi suntem datori să învăţăm cât putem, arăta Părintele Cleopa.

Persoanele Sfintei Treimi sunt Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Tatăl este nenăscut şi nu are cauză. El este izvorul celorlalte două persoane. Fiul este născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, precum se naşte cuvântul din minte, iar Duhul Sfânt purcede din Tatăl şi Se trimite în lume prin Fiul.

"Gândiţi-vă la trei sori care ar fi deopotrivă de mari, deopotrivă de luminoşi şi ar ieşi pe cer deodată şi ar fi uniţi într-un glob şi într-o putere. Cele trei ipostasuri sunt aceşti trei sori, având aceeaşi căldură şi lumină, aceeaşi fiinţă. Gândiţi-vă la trei sfeşnice cu trei lumânări în ele, dar luminile lor deopotrivă de mari şi luminoase. Amestecaţi aceste trei făclii la un loc şi veţi vedea o singură lumină. Ele sunt unite dar nu amestecate. Iată aşa este şi cu ipostasurile Presfintei Treimi. Sunt unite împreună în aceeaşi fiinţă, dar fiecare ipostas păstrează însuşirea sa". ("Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", Arhimandrit Cleopa Ilie)

O imagine a Sfintei Treimi suntem noi oamenii care avem minte, cuvânt şi duh, căci suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Creştinul este şi trebuie să fie permanent un locaş al Presfintei Treimi. Tatăl se sălăşluieşte mai ales în voinţa noastră. Iisus Hristos Cuvântul se odihneşte în mintea noastră. Iar Duhul Sfânt, pe Care Îl primim la botez, se odihneşte în inima noastră, spunea părintele Cleopa Ilie.

Arătând cât se poate despre Sfânta Treime, părintele Cleopa aduce aminte de rugăciunea unui mare cuvios, Sfântul Ioanichie cel Mare, pe care acesta o rostea neîncetat: "Nădejdea mea este Tatăl; scăparea mea este Fiul; acoperământul meu este Duhul Sfânt; Treime Sfântă, slavă Ţie!" (surse: vol. "Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", Arhimandrit Cleopa Ilie, 1996; Dicţionarul de Teologie Ortodoxă, 1994)

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.