DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Sărbătorile zilei de 9 august

Agerpres
sarbatori ioska

Sărbătorile zilei de 9 august

Ortodoxe
Sf. Ap. Matia; Sf. 10 Mc. care au pătimit pentru icoana lui Hristos

Greco-catolice
Sf. ap. Matia; Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), patroana Europei

Romano-catolice
Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), fc. m., patroană a Europei


Sfântul Apostol Matia este pomenit în calendarul creştin ortodox la 9 august.

Sfântul Matia s-a născut în Betleem, în seminţia lui Iuda. Este unul dintre cei 70 de ucenici ai Domnului şi după Înălţarea la cer a Lui Iisus Hristos, a fost ales prin tragere la sorţi, în rândul celor doisprezece Sfinţi Apostoli, care au fost martori ai vieţii Mântuitorului, în locul lui Iuda Iscarioteanul.

Alegerea Sfântului Matia în rândul celor doisprezece apostoli este relatată de Sfântul Evanghelist Luca în Faptele Sfinţilor Apostolilor: "Şi au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iustus, şi pe Matia. Şi, rugându-se, au zis: Tu, Doamne, Care cunoşti inimile tuturor, arată pe care dintre aceştia doi l-ai ales să ia locul acestei slujiri şi al apostoliei din care a căzut Iuda, ca să meargă în locul lui. Şi au tras la sorţi; şi sorţul a căzut pe Matia; Şi el s-a rânduit împreună cu cei unsprezece apostoli (Fapte 1; 23-26)."

Sfântul Apostol Matia a vestit Evanghelia lui Hristos în Iudeea, Macedonia şi Etiopia.

A fost prins în Galileea de către cei care erau împotriva lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi dus la Ierusalim, în faţa arhiereului Anan. În faţa alor săi, i s-a dat atunci de către arhiereu să aleagă una din două: "sau să urmeze Legii celei date de Dumnezeu prin Moise şi să fie viu, sau să se numească creştin şi să moară" (Vieţile Sfinţilor).

"Iar Sfântul Matia, ridicându-şi mâinile în sus, a zis: 'Bărbaţi fraţi, pentru acea pricină pe care voi o aruncaţi asupra mea, nu este de trebuinţă a grăi multe, căci pentru mine a fi creştin nu este vină, ci slavă, pentru că Însuşi Domnul zice în prorocie: În zilele cele de apoi, întru cei ce-Mi slujesc Mie se va numi nume nou'" (Vieţile Sfinţilor).

Pentru că nu a vrut să-şi lepede credinţa în Hristos, iar în apărarea sa a adus cele mai înainte închipuite de Legea Veche care mărturiseau întruparea Fiului lui Dumnezeu, Sfântul Apostol Matia a fost condamnat la moarte prin lapidare (ucidere cu pietre).

"Deci, luând pe Sfântul Matia, au mers la locul care se zicea Betlaschila - adică casa celor ucişi cu pietre -, şi sfântul a zis către iudeii care îl duceau: 'Făţarnicilor, bine a prorocit David despre voi: Vâna-vor asupra sufletului dreptului şi sânge nevinovat vor osândi. Şi Iezechiel zice: Omorâţi sufletele cărora nu li se cădea să moară'" (Vieţile Sfinţilor).

Sfântul zicând acestea, doi martori, după rânduiala Legii, şi-au pus mâinile pe capul său şi au mărturisit că a hulit pe Dumnezeu, pe Moise şi Legea. Şi aceia au aruncat primii asupra lui cu pietre. Iar sfântul i-a rugat pe dânşii ca acele pietre aruncate întâi de dânşii să le îngroape cu dânsul, întru mărturia patimii lui celei pentru Hristos. Deci au început şi ceilalţi a arunca pietre asupra lui şi a-l ucide; iar el, ridicându-şi mâinile spre cer, şi-a dat sufletul său. Iar nelegiuiţii aceia au adăugat şi altă muncire, căci mucenicul fiind mort, i-au tăiat şi capul cu securea, după obiceiul romanilor. Acest lucru a fost făcut spre plăcerea romanilor, ca şi cum acel propovăduitor al lui Hristos ar fi fost potrivnic cezarului" (Vieţile Sfinţilor). (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor")

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.