Sărbătorile zilei din 11 Mai 2025 - Sf. Sfinţit Mc. Mochie preotul; Sf. Ier. Metodie şi Sf. Cuv. Chiril, luminătorii slavilor

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 11-05-2025 08:06

Actualizat: 11-05-2025 11:06

Article thumbnail

Sursă foto: Sarbatorile Zilei

Sărbătorile zilei din 11 Mai 2025 - Sf. Sfinţit Mc. Mochie preotul; Sf. Ier. Metodie şi Sf. Cuv. Chiril, luminătorii slavilor

 

Ortodoxe

Sf. Sfinţit Mc. Mochie preotul; Sf. Ier. Metodie şi Sf. Cuv. Chiril, luminătorii slavilor

Duminica a 4-a după Paşti

Greco-catolice

Duminica a 4-a a Paştilor. Sf. m. Mochie

Romano-catolice

Duminica a 4-a a Paştelui

Sf. Mamert, ep.

 

Sfântul Sfinţit Mucenic Mochie este pomenit în calendarul creştin ortodox la 11 mai.

Sfântul Mochie a fost preot în cetatea Amfipoli din Macedonia şi a trăit în timpul împăratului roman, persecutor al creştinilor, Diocleţian (284-305).

Propovăduitor al Evangheliei, Sfântul Mochie defăima cu îndrăzneală închinarea la idoli a romanilor. Pentru că mustra rătăcirea închinării de idoli şi propovăduia pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, a fost prins şi judecat.

Întrebat de guvernator de ce nu se închină zeilor, aşa cum face toată lumea, Sfântul Mochie răspunde hotărât: "Neştiutorule, cel ce nu cunoşti adevărul, pentru ce întrebi de acelea pe care nu poţi a le înţelege? Adună-ţi întâi gândurile minţii tale şi cunoaşte adevărul, că eu, învăţând Sfânta Scriptură, am cunoscut cum că idolii păgânilor sunt diavoli şi nădejdea cea către dânşii este deşartă".

Guvernatorul spune: "Văd că ai învăţat multe a grăi", iar Mochie a zis: "Din multa noastră grăire se învaţă adevărul, pe care, ca să-l înţelegi, ascultă cele ce zic: 'Zeii cărora vă închinaţi sunt diavoli muţi şi surzi'".

"Jertfeşte zeilor ca să-ţi dobândeşti viaţa ta, pe care singur de voie ai gândit să o pierzi", porunceşte demnitarul. Răspuns-a sfântul: "O, antipate, moartea cea pentru Hristos îmi este mie mare câştig!". ("Vieţile Sfinţilor")

A fost supus chinurilor fără de măsură, căci "antipatul, suflând cu mânie, a poruncit să spânzure pe Sfântul Mochie în pielea goală şi cu unghii de fier să-i strujească trupul lui până la oase, de la cap până la picioare", aruncat în temniţă, scos iarăşi la judecată şi torturat, apoi a fost trimis la Bizanţ, unde i s-a tăiat capul.

Sfântul Împărat Constantin cel Mare (306-337), care prin semnarea Edictului de la Milan, în 313, a pus capăt persecuţiilor împotriva creştinilor, a construit o biserică în cinstea Sfântului Mucenic Mochie, în care au fost aşezate sfintele sale moaşte.

 

* Sfinţii Metodie şi Chiril au fost doi fraţi originari din Tesalonic, care au devenit misionari creştini printre slavi şi au tradus Sfânta Scriptură în limba slavonă. Tatăl lor, Leon, era un înalt demnitar administrativ şi militar din cadrul Imperiului Bizantin. Datorită familiei nobile, cei doi fraţi au primit o educaţie aleasă.

Constantin a luat numele de Chiril cu puţin timp înainte de moarte, când a primit sfânta schimă. Despre numele lui Metodie nu se ştie dacă era de botez sau de călugărie. (sursă: Vieţile Sfinţilor - paginiortodoxe.tripod.com)

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri