Sărbătorile zilei din 16 octombrie - Sf. Mc. Longhin Sutașul

Autor: Roxana Popa, Redactor

Publicat: 16-10-2025 08:19

Article thumbnail

Sursă foto: Sarbatorile Zilei

Sărbătorile zilei din 16 octombrie - Sf. Mc. Longhin Sutașul

Ortodoxe

Sf. Mc. Longhin Sutașul

Greco-catolice

Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque

Romano-catolice

Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m.

 

Sărbătorile zilei din 16 octombrie

Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creștin ortodox la 16 octombrie.

Sutașul Longhin, de neam din Capadocia, a fost comandant în armata romană în timpul lui Ponțiu Pilat, guvernator al provinciei Iudeea (26-36 d.Hr). Împreună cu ostașii săi, el a primit ordinul de a sluji la sfintele patimi și la răstignirea Mântuitorului Hristos.

'Văzând el minunile cele ce s-au făcut de Hristos, adică cutremurul și schimbarea soarelui în întuneric, mormintele deschizându-se, morții înviind și pietrele despicându-se, a mărturisit că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, precum grăiește dumnezeiescul evanghelist Matei: 'Iar sutașul și cei ce străjuiau împreună cu dânsul pe Iisus, văzând cutremurul și cele ce s-au făcut, s-a temut foarte tare, zicând: cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta' '. (Viețile Sfinților)

Despre Sfântul Mucenic Longhin sutașul, cel de la Crucea Domnului, 'zic unii că el a împuns cu sulița în coasta Domnului nostru Iisus Hristos, Care a murit pe cruce, iar din sângele și apa ce au curs a câștigat tămăduire pentru ochii săi cei bolnavi'. (Viețile Sfinților)

'Apoi, fiind îngropat trupul făcător de viață al lui Hristos, Longhin iarăși a fost pus de Pilat să străjuiască cu ostașii pe Iisus Care zăcea în mormânt. Iar când Domnul, cu mare slavă, a înviat din mormânt și prin minunata Sa sculare a înspăimântat pe străjeri, îngerul Domnului, pogorându-se din cer, a prăvălit piatra de pe mormânt și de frica lui s-au cutremurat străjerii și s-au făcut ca morți. Atunci Longhin împreună cu alți doi ostași ai săi au crezut desăvârșit în Hristos și s-au făcut propovăduitori ai învierii Lui, mărturisind lui Pilat și arhiereilor toate cele ce s-au făcut'. (Viețile Sfinților)

Arhiereii și bătrânii, membrii ai sinedriului, au dat atunci ostașilor mult argint ca să ascundă învierea lui Hristos, spunând: 'Ucenicii Lui L-au furat noaptea, pe când noi dormeam'. (Viețile Sfinților)

'Însă Longhin nu a primit arginții și nu a vrut să tăinuiască minunea, ci a mărturisit-o și adevărată a fost mărturisirea lui. Pentru aceasta Pilat și adunarea evreiască l-au urât pe Longhin și toată mânia lor pe care o aveau înainte asupra lui Hristos au îndreptat-o împotriva lui. Căci cu cuvântul său vestea tuturor că Hristos este adevăratul Dumnezeu, a Cărui moarte și înviere dătătoare de viață el însuși le-a văzut și despre aceasta la toți a propovăduit'. (Viețile Sfinților)

Căutau numai motiv și vreme potrivită să-l piardă, pentru că Longhin, fiind mai bătrân și mai cinstit decât toți, era binecunoscut Cezarului.

După Înviere, Sfântul Longhin și-a părăsit slujba militară și s-a întors în Capadocia.

'Și-a lăsat dregătoria sa, haina și brâul cel ostășesc și luând cu el pe cei doi prieteni care aveau aceeași râvnă ca și dânsul, pentru Hristos, s-au depărtat și n-au mai viețuit cu popor și se îndeletniceau cu credința în adevăratul Dumnezeu. Apoi au primit botezul de la Sfinții Apostoli și nu după multă vreme au părăsit Ierusalimul și au mers împreună în Capadocia. Acolo a fost propovăduitor și apostol al lui Hristos și a întors pe mulți din rătăcire la Dumnezeu. Apoi, lăsând cetatea aceea, a petrecut în satul tatălui său, viețuind în post și în rugăciune'. (Viețile Sfinților)

Sfântul Longhin a fost însă ucis, în urma unui complot care a ajuns până la Roma, fiind spuse împăratului multe clevetiri împotriva sa.

Împăratul, crezând clevetirilor, a ordonat să fie pedepsit cu moartea, ca un potrivnic al său. După ucidere, capul Sfântului Longhin a fost adus la Ierusalim spre încredințarea celor care i-au uneltit moartea, fiindu-i aruncat în locul în care se strângeau gunoaiele.

În urma unei vindecări minunate, capul Sfântului Longhin a fost descoperit, ridicat din gunoaie și îngropat într-un loc curat. (sursă: Viețile Sfinților - https://paginiortodoxe.tripod.com)

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri