Sărbătorile zilei din 20 iunie - Sf. Sfinţit Mc. Metodie, episcopul Patarelor; Sf. Ier. Calist, patriarhul Constantinopolului
Ortodoxe
Sf. Sfinţit Mc. Metodie, episcopul Patarelor; Sf. Ier. Calist, patriarhul Constantinopolului
Greco-catolice
Sf. ep. m. Metodie al Olimpului
Romano-catolice
Fer. Margareta Ball, văduvă, m.
Sfântul Sfinţit Mucenic Metodie este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 20 iunie.
Sfântul Metodie, episcop al Patarei din Licia (Asia Mică), a păstorit bine şi cu iubire de Dumnezeu turma sa, luminând cu cuvinte alese plinirea Bisericii.
"În acea vreme, se răspândise eresul lui Origen, care înşela pe mulţi. Acel eres văzându-l pe arhiereul lui Hristos că se întăreşte, s-a ridicat împotriva lui, ca un păstor ales, şi cu cuvintele sale l-a ars pe acela, ca şi cu nişte foc dumnezeiesc (...)". (Vieţile Sfinţilor)
"Drept aceea, vrăjmaşul cel nevăzut, nesuferind îndrăzneala şi ostenelile lui cele mari pentru Biserica lui Hristos şi pentru dreapta credinţă, a înarmat asupra lui pe vrăjmaşii cei văzuţi, pe slugile sale, adică pe elinii care se închinau idolilor, îndemnându-i ca prin chinuri să ucidă pe slujitorul lui Dumnezeu, care mai înainte de mucenicie se îmbrăcase cu înfrânarea trupului cea făcătoare de viaţă". (Vieţile Sfinţilor)
"Pentru aceea, s-a împodobit şi cu îndoite cununi, fiind apărător viteaz al dreptei credinţe. El s-a luptat împotriva eresurilor şi înaintea elinilor a mărturisit pe Hristos cu îndrăzneală, până la vărsarea sângelui şi la sfârşitul său cel mucenicesc". (Vieţile Sfinţilor)
A avut sfârşit martiric, în timpul împăratului Aurelian (270-275), tăindu-i-se capul pentru mărturisirea lui Hristos.
* Sfântul Calist, patriarh al Constantinopolului, s-a nevoit mai întâi în Muntele Athos, sub îndrumarea duhovnicească a Sfântului Grigore Sinaitul, a cărui viaţă a şi scris-o.
A fost ales în 1350 patriarh al Constantinopolului, păstorind în timpul împăraţilor Ioan Cantacuzino (1341-1355) şi Ioan Paleologul (1341-1376).
În 1354 s-a retras în liniştea mănăstirii pe care a ridicat-o în cinstea Sfântului Mamas, la Tenedos. Mai târziu a fost pus din nou în scaunul patriarhal, între anii 1355-1363.
Sfântul Patriarh Calist s-a stins din viaţă în anul 1363 în Serbia, unde se afla ca ambasador al împăratului Ioan Paleologul.
Este cunoscut şi ca scriitor duhovnicesc, lucrările sale apar în Filocalia (volumul 8). (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; doxologia.ro)


















Comentează