Premium
Sărbătorile zilei din 23 ianuarie - Sf. Sfinţit Mc. Clement, episcopul Ancirei; Sf. Mc. Agatanghel; Sfinţii Părinţi de la Sinodul al VI-lea Ecumenic
Ortodoxe
Sf. Sfinţit Mc. Clement, episcopul Ancirei; Sf. Mc. Agatanghel; Sfinţii Părinţi de la Sinodul al VI-lea Ecumenic
Greco-catolice
Sf. m. Clement din Ancira; Sf. m. Agatanghel
Romano-catolice
Ss. Emerenţiana, fc. m.; Ildefons, ep.
Sfântul Sfinţit Mucenic Clement şi Sfântul Mucenic Agatanghel sunt prăznuiţi de Biserica Ortodoxă în ziua de 23 ianuarie.
Sfântul Clement s-a născut în jurul anului 250, în timpul împăratului Valerian (253-259), în Ancira (astăzi Ankara), aflată în ţinutul Galatei, regiune antică a Asiei Mici, situată între Capadocia, Pont şi Bitinia.
Tatăl Sfântului Clement era închinător la idoli şi a murit la scurt timp după naşterea sa. Mama sa, Sofia, era creştină, hrănindu-l pe el mai mult cu dreapta credinţă, decât cu laptele. L-a adus la Hristos, luminându-l cu Sfântul Botez şi i-a dat numele Clement, care în limba greacă, înseamnă "mlădiţă de vie".
La vârsta de 12 ani a rămas orfan şi de mamă. A fost luat spre creştere de o prietenă a mamei sale, cu numele tot Sofia. Împreună cu mama sa adoptivă, Sfântul Clement strângea în casa acesteia copii săraci şi abandonaţi, pe care îi hrăneau, îi îmbrăcau şi le dădeau educaţie.
Înainte de acestea mama sa cea bună, simţindu-şi sfârşitul aproape şi prevestind cumplitele încercări prin care Biserica va trece, îi spunea: "Deci, găteşte-ţi inima ta spre nevoinţă mucenicească, ca nu nepregătit să te afle vremea nevoinţelor; să ştii că de folos este, ca să fii lămurit prin primejdii, ca aurul în ulcea şi să nu te temi; căci vremelnică este pătimirea, dar veşnică răsplătirea. Degrab trece necazul, dar bucuria în veci rămâne, puţină este aici necinstea, dar veşnică este la Dumnezeu slava. Îngrozirile tiranilor şi bătăile sunt într-o zi, mânia împăraţilor împărăteşti batjocorită se face, şi se vestejeşte slava lor; focul cel gătit de dânşii asupra mucenicilor lui Hristos se stinge, slava lor rugina o mănâncă şi puterea lor piere". (Vieţile Sfinţilor)
Pentru covârşitoarea lui înţelepciune, şi după doi ani de când urcase prima treaptă clericală, Sfântul Clement a fost hirotonit episcop al cetăţii sale natale, la vârsta de 20 de ani.
În vremea persecuţiilor împotriva creştinilor a suferit chinuri mari şi o lungă perioadă de timp a fost întemniţat şi supus unor suferinţe de neînchipuit pentru a se lepăda de credinţa sa în Hristos.
"De la zidirea lumii, pe toţi cei ce pentru Dumnezeu au pătimit chinuri, ori în ce fel de chin, prin foc, prin fier, prin pietre, prin lemne şi cei ce cu fiarele s-au luptat şi prin închisori mult timp s-au chinuit şi prin diferite feluri de morţi, în pământ, în apă şi în văzduh s-au sfârşit, şi cei ce au fost pierduţi de ger şi de arşiţă mare, şi ori cu ce alte chinuri şi pedepsiri s-au lipsit de viaţă, pe toţi aceia i-au întrecut Sfântul Clement împreună cu Sfântul Agatanghel, prin pătimirile lor cele multe", spune istoricul bisericesc grec Nichifor Callist.
Pentru că toţi cei ce erau atunci stăpânitori îl trimiteau pe Sfântul Clement de la unul la altul, ca pe o minune nemaivăzută; căci, 28 de ani a fost reţinut şi chinuit cumplit în multe şi diferite feluri, a rămas nebiruit şi nemişcat, cu Agatanghel ucenicul său, întărindu-l Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos.
Sfântul Clement a fost omorât în afara temniţei, căci a fost scos în taină de creştini pentru săvârşirea Sfintei Liturghii acolo unde aveau atunci biserică, într-o peşteră.
"Deci, lovindu-l ostaşul, a căzut capul Sfântului sfinţit Mucenic Clement pe dumnezeiescul prestol şi peste darurile cele puse înainte, apoi s-a roşit cu sângele lui jertfa cea fără de sânge şi tot Sfântul Altar. Iar poporul credincios era într-o mare frică şi spaimă, însă nu pentru dânşii, ci pentru păstorirea lor aveau jale şi, ridicându-şi glasurile, se tânguiau. Ighemonul a ieşit îndată afară, nefăcând poporului nici un rău, numai pe doi clerici i-a tăiat în altar cu Sfântul Clement, iar numele lor sunt: Hristofor şi Hariton, diaconii. Atunci fericita Sofia luând cinstitul trup al iubitului său, care-i era fiu cu numele, iar cu fapta duhovnicesc părinte şi păstor, l-a îngrijit cu lacrimi şi cu bucurie. Deci plângea că s-a lipsit de el pe pământ şi se bucura că, săvârşindu-şi pătimirea, a trecut la Hristos Domnul". (Vieţile Sfinţilor)
Apoi, Sofia l-a îngropat, împreună cu amândoi diaconii, aproape de mormântul Sfântului Mucenic Agatanghel, în biserica din peşteră, în ziua de 23 ianuarie. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor")
