Sărbătorile zilei din 4 iunie 2024 - Sf. Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel; Sf. Ier. Mitrofan, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mironosiţe Marta

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 04-06-2024

Actualizat: 04-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres

Sărbătorile zilei din 4 iunie 2024 - Sf. Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel; Sf. Ier. Mitrofan, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mironosiţe Marta

Ortodoxe

Sf. Mc. Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel; Sf. Ier. Mitrofan, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mironosiţe Maria şi Marta, surorile dreptului Lazăr

Greco-catolice

Sf. aep. Mitrofan; Sf. m. Zoticos, Attalos, Camasis şi Filipos din Niculiţel

Romano-catolice

Sf. Francisc Caracciolo, pr.

Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel sunt sărbătoriţi de Biserică în ziua de 4 iunie.

În martirologiul siriac şi cel al Fericitului Ieronim din secolele III-IV sunt pomeniţi, pe lângă alţi 25 de martiri, şi patru martiri originari din Răsăritul Europei, numiţi: Zotic, Atal, Camasie şi Filip. Aceşti sfinţi mucenici au pătimit pentru Hristos în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor declanşate de împăratul roman Diocleţian (284-305). Se crede că erau ostaşi în armata romană, dar, pentru credinţa lor în Hristos, au fost condamnaţi la moarte prin tăiere cu sabia.

După tradiţie, aceşti sfinţi martiri ostaşi au fost judecaţi de autorităţile romane în oraşul Noviodunum (Isaccea), din Dobrogea.

În secolele IV-V, s-a construit în localitatea Niculiţel, din judeţul de astăzi, Tulcea, o basilică din piatră cu hramul Sfântul Atanasie cel Mare, care a fost reînnoită în secolul XIII, în care au fost aşezate moaştele acestor sfinţi mucenici. Cu voia lui Dumnezeu, în anul 1971, luna septembrie, datorită ploilor abundente, pârâul Niculiţel a inundat şi a scos la lumină o criptă sub vechea temelie a bisericii din secolul IV, în care se aflau, într-un sicriu comun, moaştele acestor patru sfinţi mucenici. Pe peretele interior al criptei scrie în limba greacă: "Martîres tou Hristou". Iar pe peretele opus scrie numele lor: "Zotikos, Attalos, Kamasis şi Filippos".

După descoperire, moaştele acestor sfinţi martiri au fost aşezate în patru racle de lemn şi depuse spre închinare în biserica Mănăstirii Cocoş din apropiere, unde se păstrează şi astăzi, având zi de prăznuire 4 iunie.

* Sfintele Mironosiţe Maria şi Marta au fost surorile lui Lazăr, prietenul şi unul din primii ucenici ai lui Iisus Hristos, şi locuiau în Betania. Lazăr murise de patru zile şi a fost înviat de Mântuitorul Hristos înainte de intrarea Sa triumfală în Ierusalim.

După Înălţarea Domnului şi Pogorârea Sfântului Duh (în ziua Cincizecimii), Lazăr a pornit la vestirea Evangheliei. Cele două surori ale sale l-au însoţit, fiind pururea cu dânsul. Nu se ştie în ce loc au trecut în veşnicie Maria şi Marta. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; doxologia.ro)

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri