Sărbătorile zilei din 4 octombrie 2024 - Sf. Sfinţit Mc. Ierotei, episcopul Atenei

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 04-10-2024

Actualizat: 04-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Sarbatorile Zilei

Sărbătorile zilei din 4 octombrie 2024 - Sf. Sfinţit Mc. Ierotei, episcopul Atenei

Ortodoxe

Sf. Sfinţit Mc. Ierotei, episcopul Atenei

Greco-catolice

Sf. ep. Ieroteu; Sf. Francisc de Assisi

Romano-catolice

Sf. Francisc din Assisi

Sfântul Sfinţit Mucenic Ierotei este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 4 octombrie.

Sfântul Ierotei a fost unul din sfetnicii Areopagului, convertit la credinţa creştină de Sfântul Apostol Pavel.

Areopagul, consiliu şi tribunal suprem din Atena antică, este cunoscut creştinilor ca fiind locul unde Sfântul Apostolul Pavel, în timpul activităţii sale misionare, a ţinut predica despre "Dumnezeul necunoscut", care s-a făcut cunoscut.

Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a întrupat din Fecioara Maria, a pătimit şi a Înviat.

În urma convertirii sale, Sfântul Ierotei a fost aşezat episcop al Atenei de Apostolul Neamurilor, Pavel. Sfântul Ierotei a fost drept şi cuvios, iar sfârşitul său a fost prin mucenicie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri