„Vom asista, în perioada următoare, la o proliferare fără precedent a atentatelor teroriste, sau mai bine zis amatoriste, înfăptuite de indivizi care profită de sensibilitatea opiniei publice, deja inflamată de confruntarea dintre Israel și Hamas, pentru a atrage atenția asupra persoanelor lor sau a cauzelor pe care le servesc”.
Aceasta a fost concluzia la care a ajuns consultantul politic Sarmiza Andronic, și pe care a exprimat-o în cadrul unei emisiuni televizate în care era dezbătut incidentul produs în această dimineață la Paris, când o presupusă teroristă musulmană a agitat spiritele într-un tren și care a fost împușcată de polițiști.
„Întreaga lume, dar în special Europa occidentală se vor confrunta, pe de o parte, cu amenințări sau chiar incidente de calibru mai mic, prin care organizațiile teroriste întrețin o adevărată psihoză, de multe ori mai eficientă decât bombele propriu-zise, în încercarea de a diminua sau chiar a anula sprijinul consistent de care se bucură Israelul, iar pe de altă parte, cu acțiuni solitare, în „marja” conflictului, așa cum a fost cel de azi de la Paris, prin care iluștri necunoscuți încearcă să devină peste noapte, vedete globale”, a mai punctat analista.
Comentează