Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şase evenimente muzicale, româno-japoneze, în Festivalul Primăverii, la Filarmonica orădeană

filarmonicais.ro
filarmonica iasi

Festivalul Primăverii din acest an cuprinde, timp de două săptămâni, în perioada 19-28 martie, şase evenimente muzicale - concerte simfonice şi recitaluri - realizate tradiţional în colaborare româno-japoneză, având ca invitaţi dirijorul Tiberiu Soare, instrumentişti şi solişti vocali care concertează pe marile scene din România şi din lume, a anunţat, într-un comunicat Filarmonica de stat Oradea, potrivit Agerpres.

"În câte feluri poate fi descrisă primăvara? La Oradea, ea este descrisă cum nu se poate mai frumos, prin muzică! Natura îşi găseşte în fiecare an noi modalităţi de a-şi cânta muzica şi a-i încânta pe cei care îşi deschid sufletul să o asculte. Aşa şi artiştii Filarmonicii de Stat Oradea împreună cu invitaţii lor doresc să inspire publicul prin sonorităţi primăvăratice şi să aducă frumosul în sufletul tuturor prin această formă unică de exprimare, prin muzică", se arată în comunicatul Filarmonicii.

Astfel Festivalul Primăverii, aflat în acest an la cea de-a XIII-a ediţie, va dărui publicului buchete muzicale, "care vor înflori în sufletul ascultătorilor". Cele şase evenimente, cu "aura proprie", vor avea loc în zilele de marţi, miercuri şi joi, în a doua săptămână, invitaţii orchestrei simfonice orădene fiind exclusiv japonezi.

Renumitul dirijor Tiberiu Soare va deschide, marţi, festivalul cu un concert vocal-simfonic, în care îşi vor da concursul mezzosoprana Ako Tanaka şi pianista Momoka Ando.

Concertul inaugural cuprinde lucrările, în prima parte, "Preludiu la unison din Suita nr. 1 în Do major" de George Enescu ("unic în literatura simfonică universală şi fascinant atât prin conţinutul exprimat, cât şi prin particularităţile tehnice") şi "Concertul pentru pian nr. 3 în Do major" de Sergei Prokofiev.

După pauză se vor interpreta lucrările vocale: aria "O mio babbino caro" din opera "Gianni Schicchi" şi "Quando me'n vo" (sau "Valsul Musettei", cum e cunoscut) din "Boema", opere compuse de Giacomo Puccini, de la a cărui moarte se împlinesc anul acesta 100 de ani, precum şi "Je veux vivre" din opera "Romeo şi Julieta" de Charles Gounod. Seara se va încheia cu o lucrare din creaţia aceluiaşi compozitor francez, anume "Muzică de balet" din opera "Faust".

În a doua zi de festival, melomanii vor avea ocazia să asiste la un recital oferit de Cvartetul Ad Libitum, cu Ionuţ Ştefănescu, la flaut, Ştefan Mereuţă, vioară, Bogdan Bişoc, la violă şi Filip Papa, la violoncel.

Acelaşi Tiberiu Soare va conduce joi concertul "Primăvara armonică", de data aceasta invitaţi fiind alţi doi renumiţi solişti: Bogdan Zvorişteanu, la vioară, şi Răzvan Suma, la violoncel.

În a doua săptămână, celelalte trei concerte programate vor fi susţinute de artişti exclusiv din Japonia. Sub bagheta dirijorului Jin Wang.

Soprana Ako Tanaka a absolvit Colegiul de Arte Libere Doshisha, departamentul de pian. De asemenea, s-a perfecţionat la Conservatorul "Mozarteum" din Salzburg şi în Assisi, Italia. A colaborat cu Filarmonica din Oradea şi Filarmonica din Kansai. În paralel cu cariera solistică, a desfăşurat şi activităţi pedagogice la Colegiul din Doshisha şi la Universitatea Notre-Dame. De curând, a susţinut un concert în cadrul expoziţiei de pictură Anna Nansky şi Patrick Guicheteau.

Pianista Momoka Ando s-a născut în Hachioji, Tokyo, Japonia, şi a început să studieze pianul la vârsta de cinci ani. În copilărie şi adolescenţă a practicat în paralel atletismul şi muzica, motto-ul ei fiind "sport şi studiu". În anii de studenţie a fost membră a Asociaţiei de Cercetare Muzicală a prestigioasei Universităţi din Kyoto, susţinând concerte în mod regulat. În prezent, susţine concerte live şi în mediul online în diferite săli de concert sau spaţii neconvenţionale. Pe parcursul formării sale, Momoka Ando a studiat cu diverşi dirijori japonezi, dar şi cu dirijorul român stabilit în Japonia, Ciprian Marinescu, colaborator al Filarmonicii orădene, cu sprijinul căruia se organizează acest festival.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.