Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şase şoferi amendaţi pentru că au condus sub influenţa substanţelor psihoactive, la Botoșani

Şase persoane au fost depistate de poliţiştii din Botoşani, la sfârşitul săptămânii trecute, în timp ce se aflau la volan sub influenţa substanţelor psihoactive, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, cele şase persoane au fost sancţionate contravenţional.

 



De asemenea, în urma unei acţiuni derulate de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier împreună cu cei din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate şi cu sprijinul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 5 Mihăileni, faţă de alte 11 persoane au fost demarate anchete penale pentru deţinere de droguri.

Citește și: Dosarul de CORUPȚIE în care Viorel Hrebenciuc a primit deja trei ani cu EXECUTARE, la A PATRA AMÂNARE

 



"În perioada 20-22 august 2021, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier împreună cu cei din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate şi cu sprijinul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 5 Mihăileni, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi pentru depistarea conducătorilor auto care consumă substanţe psihoactive la volan. Astfel, în cadrul activităţilor desfăşurate, au fost legitimate peste 200 de persoane şi controlate aproximativ 100 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 5.000 de lei. Dintre acestea, şase sancţiuni au fost aplicate pentru conducere sub influenţa substanţelor psihoactive şi şapte sancţiuni contravenţionale pentru nerespectare regimului legal de viteză. De asemenea, au fost reţinute nouă permise de conducere şi două certificate de înmatriculare. Totodată, au fost întocmite 11 dosare de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de deţinere de droguri", a precizat Nenişcu.

 



Oficialul IPJ precizează că în cadrul acţiunii au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 47 de bunuri, constând în pliculeţe cu substanţe cristalizate, ţigarete confecţionate artizanal şi dispozitive de mărunţit.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.