Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şase străini depistaţi când încercau să treacă fraudulos frontiera

News.ro
Constanţa migranţi ilegali Poliţiştii de frontieră
Astfel, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, în noaptea de sâmbătă, la ora 01.15, poliţiştii de frontieră au depistat, în localitatea Vetiş, judeţul Satu Mare, la 300 de metri de frontiera de stat, doi cetăţeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Din primele verificări s-a stabilit faptul că persoanele respective sunt cetăţeni sudanezi, în vârstă de 26, respectiv 32 de ani.

"Aceştia sunt posesori de paşapoarte eliberate de către autorităţile sudaneze în care sunt aplicate vize de angajare emise de România. Împreună au încercat să treacă ilegal frontiera, cu intenţia de a ajunge în Ungaria. Cei doi cetăţeni sudanezi au solicitat azil în România, drept urmare au fost predaţi Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţi de Azil Maramureş", se precizează în comunicat.

Câteva ore mai târziu, precizează sursa citată, poliţiştii de la frontieră au depistat în localitatea Oar, judeţul Satu Mare, la 100 de metri de frontiera de stat, patru cetăţeni străini care de asemenea nu îşi justificau prezenţa în zonă.

În urma verificărilor s-a constatat faptul că trei dintre ei sunt cetăţeni sirieni şi unul sârb, cu vârste cuprinse între 14 şi 28 de ani, toţi fiind posesori de documente temporare pentru solicitanţi de azil.

"Cei patru au declarat că au încercat să treacă ilegal frontieră, cu intenţia de a ajunge în Austria. Având în vedere faptul că persoanele în cauză sunt deja în procedura de azil, au fost îndrumaţi către Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţi de Azil Rădăuţi", se arată în comunicatul menţionat.

Poliţiştii de frontieră au demarat în legătură cu aceste două cazuri cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.