Şase traficanţi de droguri din Brazilia au fost ucişi de poliţie, printre care şi cel mai căutat din Rio

Autor: Maria Stan, Redactor

Publicat: 26-11-2019

Actualizat: 26-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: DIICOT

Traficantul de droguri cel mai căutat din statul Rio de Janeiro şi cinci dintre presupuşii săi asociaţi au fost ucişi marţi în cadrul unei operaţiuni a poliţiei, au anunţat autorităţile, relatează AFP.

Thomas Jayson Vieira Gomes, supranumit "3N", de 26 de ani, a fost ucis "într-un loc care servea drept buncăr bandei sale" la Itaborai, la circa 40 km de oraşul Rio, a precizat poliţia locală într-un comunicat.

"Când agenţii au ajuns la faţa locului, traficanţii, puternic înarmaţi, au deschis focul. În timpul schimbului de focuri, 3N şi asociaţii săi au fost împuşcaţi şi au murit în urma rănilor suferite", au adăugat poliţiştii, subliniind că patru puşti de asalt, patru pistoale şi mai multe grenade au fost confiscate.

Citește și: Viitoarea şefă a Comisiei Europene doreşte investiţii de 3 TRILIOANE de euro în combaterea schimbării climatice

Poliţia a confirmat pentru AFP că 3N, şeful unei bande care acţiona în favela Salgueiro, din Sao Goncalo, la periferia Rio, era "omul cel mai căutat" din acest stat.

Din ianuarie şi până în octombrie, numărul persoanelor ucise de poliţie (1.546) era deja superior celui total de anul trecut, când acesta atinsese o cifră record, potrivit ultimelor date oficiale făcute publice luni.

În favele, cartiere populare care trăiesc sub controlul facţiunilor criminale, operaţiunile poliţiei sunt adesea dure şi confruntările se soldează cu numeroase victime lovite de gloanţe rătăcite, potrivit France Presse.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri