Şase victime, inclusiv doi copii, în urma coliziunii dintre două autoturisme în Alba

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 01-12-2019

Actualizat: 01-12-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Şase persoane, inclusiv doi copii, au fost rănite într-un accident produs, duminică seara, pe o stradă din Alba Iulia, în urma coliziunii dintre două autoturisme, anunță AGERPRES.

Una dintre victime era încarcerată, aceasta fiind extrasă din maşină de salvatorii ajunşi la faţa locului. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, toate cele şase victime, patru adulţi şi doi copii, sunt conştiente. Cinci victime au fost transportate la UPU Alba Iulia, iar a şasea persoană a refuzat să fie dusă la spital.

Citeşte şi: Premierul Marii Britanii stabileşte noile pedepse pentru terorişti - Minimum 14 ani de detenţie pentru atentatori

La faţa locului au fost trimise pentru intervenţie patru echipaje SMURD şi două autospeciale cu apă şi spumă.

O ţeavă de gaz a fost fisurată în urma accidentului, ISU asigurând, însă, măsurile PSI. De asemenea la faţa locului a ajuns şi o echipă a companiei de distribuţie a gazului.

Accidentul a avut loc la scurt timp după terminarea spectacolului de artificii, care încheie festivităţile de la Alba Iulia dedicate Zilei Naţionale.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri