Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sătenii din Viscri sunt alături de Regele Charles al III-lea: 'Prințul Charles salută oamenii, nu a fost niciodată indiferent'

guim.co.uk
Charles

Doliu în localitatea brașoveană Viscri, în semn de solidaritate cu Familia Regală a Marii Britanii, după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Există o legătură strânsă între Viscri și Regele Charles, după ce acesta a cumpărat, în 2006, o veche gospodărie țărănească construită în jurul anului 1875.

De altfel, sătenii sunt foarte atașați și recunoscători față de actualul rege al Marii Britanii.

“L-am văzut pe Prințul Charles când a venit acum 2 sau 3 luni. Chiar l-am salutat. Ne pare sincer rău, normal, doar ați văzut și pe poartă este pusă pânza de doliu. Ne-a ajutat cu multe, cu canalizarea pe care a făcut-o, iar satul este vestit și avem mulți vizitatori. Prințul Charles salută oamenii, nu a fost niciodată indiferent. Cred că o să-și facă timp mereu pentru Viscri, mereu. De câte ori a venit în România, mereu a venit aici”, a spus o locuitoare a satului, transmite romania-actualitati.ro.

O altă localnică a adus, la poarta locuinței Regelui Charles un buchet de flori, în memoria Reginei Elisabeta a II-a: “Am aflat din întâmplare, de pe Facebook. Cred că este un exemplu de dedicare a unei vieți către ceva mai mult decât simpla persoană și găsesc că e din ce în ce mai rar. Bunica mea a murit acum 3 ani cam în jurul aceleiași vârste. Mă gândesc la familia lor și mă gândesc ce o să se întâmple în continuare. Sunt convinsă că va mai vizita Viscri (n.r. – Regele Charles). Cred că a învățat foarte mult din experiența mamei lui și din experiențele lui personale. Cred că s-a ridicat la un nivel, cel puțin în ultimii 20-30 de ani, la care merită o șansă să fie privit diferit. Cred că este un om cu suflet”.

La poarta căsuței modeste a Regelui Charles a fost agățată o pânză neagră de doliu, iar pe o plăcuță locuitorii au transmis, în română și engleză, următorul mesaj:

“Suntem profund întristați de moartea Majestății Sale. Suntem în gânduri și rugăciuni alături de Majestatea Sa Regală Regele Charles și de membrii Familiei Regale”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.