Satu Mare: Medicii din Germania au prelevat organe de la o pacientă aflată în moarte cerebrală

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 06-05-2025 13:16

Actualizat: 06-05-2025 16:16

Article thumbnail

Sursă foto: Sanador

Două echipe de medici din Germania au prelevat, în premieră, organe de la o pacientă aflată în moarte cerebrală la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare, care a suferit un accident vascular, informează, marţi, unitatea medicală.

"Donatoarea de 47 de ani a suferit un accident vascular cerebral cu inundare tetraventriculară, cauză a morţii cerebrale şi condiţie care a permis prelevarea de cord, plămâni, ficat şi rinichi. Pentru că nu exista receptor compatibil pentru inimă şi plămâni în România, acestea au fost preluate de cele două echipe medicale din Germania, prin Eurotransplant", a transmis unitatea, potrivit Agerpres.


Potrivit sursei citate, ficatul şi rinichii pacientei au fost preluaţi de clinici din Bucureşti şi Cluj-Napoca.

"Există oameni aflaţi pe lungi liste de aşteptare, care trăiesc cu gândul că viaţa lor depinde de un miracol, aşteptând în fiecare moment un organ salvator şi o decizie. Adevăraţii eroi sunt familiile care, în cele mai grele clipe, aleg să ofere altora o nouă şansă la viaţă", au mai transmis reprezentanţii spitalului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri