Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Savanții ne spulberă speranțele: Niciuna dintre exoplanetele descoperite nu poate susține viața

terra

Niciuna dintre exoplanetele din aceaşi clasă cu Terra cunoscute de astronomi până în prezent nu dispune de condiţiile potrivite pentru a susţine viaţa aşa cum o cunoaştem, sub forma unei biosfere variate şi bogate în plante, animale şi microbi, conform unui nou studiu publicat în urmă cu o săptămână în jurnalul Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, informează luni Space.com.

În cadrul acestui studiu, cercetătorii de la Universitatea din Napoli au evaluat condiţiile de bază pentru producerea fotosintezei pe zece exoplanete din categoria Pământului, aflate în zona habitabilă din jurul stelelor pe orbita cărora se află.

Această aşa-numită zonă habitabilă este regiunea aflată la distanţa optimă faţă de stea pentru ca apa să se poată menţine în stare lichidă - ceea ce reprezintă o condiţie primordială pentru existenţa vieţii aşa cum o cunoaştem noi pe Pământ. Cercetătorii au ajuns însă la concluzia că prezenţa unei planete similare Terrei în această zonă habitabilă nu este o condiţie suficientă pentru susţinerea unei biosfere.

Fotosinteza, procesul dătător de viaţă care le permite plantelor şi unor microorganisme să transforme lumina în materie organică şi oxigen ca produs de reacţie, necesită un anumit nivel de lumină solară. Nu toate stelele pot asigura acest nivel.

Cercetătorii au calculat cât de multă radiaţie fotosintetic activă (RFA) primesc aceste planete de la stelele lor. RFA sunt radiaţii în intervalul de lungimi de undă de 400 până la 700 nanometri, pe care organismele capabile de fotosinteză le pot folosi. Ei au ajuns la concluzia că, de cele mai multe ori, planetele se află pe orbita unor stele prea reci pentru a asigura suficient de multă RFA. Spre exemplu, o stea de două ori mai rece decât Soarele ar putea asigura o cantitate suficientă de RFA pentru a produce unele reacţii de fotosinteză, dar nu suficientă pentru a crea o biosferă atât de complexă cum este cea terestră.

Doar una dintre exoplanetele incluse în studiu, Kepler-442b, o super-Terra aflată pe orbita unei stele la distanţa de 1.200 de ani lumină de Soare, în constelaţia Lira, este aproape de a dispune de suficient de multă RFA pentru a susţine o biosferă complexă, conform unui comunicat al echipei de cercetători.

Chiar dacă studiul a fost realizat doar pe un eşantion foarte mic de planete, astronomii cunosc suficiente date despre natura stelelor din Calea Lactee pentru a înţelege cât de rare sunt planetele pe care poate exista o biosferă bazată pe fotosinteză. Majoritatea stelelor din galaxie fac parte din categoria piticelor roşii, stele cu strălucirea mai redusă, cu temperaturi de până la o treime din cele solare - stele care sunt pur şi simplu prea "reci" pentru a susţine fotosinteza pe planetele pe care le au pe orbită.

"Din moment ce piticele roşii sunt de departe cele mai răspândite stele din galaxia noastră, rezultatul arată că astfel de condiţii propice evoluţiei formelor de viaţă complexă sunt mult mai rare decât am fi sperat", a comentat profesorul Giovanni Covone, coordonatorul acestui studiu.

Spre exemplu, dintre cele 30 de stele aflate în imediata apropiere galactică a Soarelui, 20 sunt pitice roşii, scrie agerpres.ro.

Însă, nici stelele mai fierbinţi decât Soarele nu sunt tocmai ideale. Stelele mai strălucitoare ard mai rapid şi, chiar dacă produc suficient de mult RFA pentru a susţine procesul de fotosinteză pe o planetă care dispune de carbon şi apă, se sting probabil înainte ca formele complexe de viaţă să aibă timp să evolueze pe planetele de pe orbita lor.

"Din nefericire, se pare că intervalul de parametri ce fac posibilă apariţia şi evoluţia formelor complexe de viaţă pe o planetă nu este foarte larg", a adăugat Covone.

Astronomii au detectat până în prezent mii de exoplanete în Calea Lactee, însă ştiu relativ puţine lucruri despre acestea. Din descoperirile realizate până în prezent rezultă că nu este foarte uşor să găseşti planete de talia şi tipul Pământului în zonele habitabile ale altor stele, unde apa să se poată menţine în stare lichidă.

Misiuni viitoare, aşa cum este cea a înlocuitorului lui Hubble, James Webb Space Telescope (JWST), ce urmează să fie lansată în cursul acestui an, ar putea să dezvăluie mai multe despre astfel de lumi îndepărtate, aflate pe orbitele altor stele şi despre posibilitatea existenţei unor forme complexe de viaţă la suprafaţa lor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.