Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scafandrii polonezi au descoperit un indiciu care i-ar putea conduce spre legendarul Salon de Chihlimbar

Scafandrii polonezi au anunţat că au descoperit epava unei nave germane din Al Doilea Război Mondial care ar putea să îi ajute să descifreze un mister vechi de mai multe decenii, inclusiv depistarea locului în care se află comorile din Salonul de Chihlimbar, o cameră spectaculos decorată dintr-un palat al ţarilor din Rusia, care a fost jefuită de nazişti, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Decorat cu panouri de chihlimbar susţinute cu frunze de aur şi oglinzi, Salonul de Chihlimbar se afla în Palatul Ecaterina, situat în Ţarskoe Selo, la 30 de kilometri sud de Sankt Petersburg, şi a fost văzut pentru ultima dată după ce a fost reconstituit în Konigsberg, pe atunci un oraş portuar german de pe ţărmul Mării Baltice, redenumit Kaliningrad de sovietici şi devenit apoi o enclavă rusă.

Citește și: România a obţinut de la Uniunea Europeană un împrumut record!

Vaporul cu aburi Karlsruhe a plecat din Konigsberg în 1945 având la bord o încărcătură de mare tonaj, înainte de a fi scufundat de avioane sovietice în largul coastelor Poloniei.

Scafandrii companiei Baltictech afirmă că au găsit epava vasului Karlsruhe.

"Căutam epava încă de anul trecut, când am realizat că acea epavă ar putea găzdui cea mai interesantă şi nedescoperită poveste care zace pe fundul Mării Baltice", a declarat scafandrul Tomasz Stachura.

"Este practic intactă. În cala ei, am descoperit vehicule militare, porţelanuri şi multe lăzi ale căror conţinuturi sunt încă necunoscute", a adăugat el.

Citește și: Nelu Tătaru: ‘Nu putem limita această creştere decât respectând regulile’

Nava Karslruhe a luat parte la Operaţiunea Hannibal, una dintre cele mai ample evacuări pe mare din istoria omenirii, care a ajutat peste 1 milion de soldaţi din trupele germane şi civili din Prusia Răsăriteană să scape de încercuirea trupelor sovietice spre sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Documente din epocă sugerează că nava a părăsit portul Konigsberg în mare grabă, cu o încărcătură consistentă şi având la bord 1.083 de persoane.

Citește și: Ludovic Orban: ‘Noi am urmărit gradual luarea unor măsuri, pe baza unor evaluări epidemiologice’

"Toate aceste detalii, puse împreună, stimulează imaginaţia. Descoperirea navei germane şi a lăzilor cu conţinuturi încă necunoscute, care se odihnesc pe fundul Mării Baltice, ar putea fi importantă pentru întreaga poveste", a adăugat scafandrul Tomasz Zwara.

Salonul de Chihlimbar a fost construit în Prusia şi oferit apoi ţarului Petru cel Mare al Rusiei în 1716.

Trupele germane l-au dezmembrat şi transportat în Konigsberg în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, de unde a dispărut în timpul raidurilor prin care Aliaţii au bombardat oraşul. Mulţi istorici au crezut că renumitul salon imperial a fost distrus. După război, meşteşugari din Rusia au construit o replică a Salonului de Chihlimbar în Palatul Ecaterina.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.